Piesele de patrimoniu, atacate de molii. "Au nevoie de condiții speciale de conservare"

750
Piesele de patrimoniu, atacate de molii.

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Populară din Constanța adăpostește, la ora actuală, aproximativ 17.000 de piese de patrimoniu, iar 300-400 dintre acestea sunt expuse în permanență, ele putând fi admirate de vizitatori. Acest patrimoniu extrem de variat reprezintă, de fapt, munca de zi cu zi, din ultimii ani a unor specialiști care au făcut cercetare în toate zonele țării și care au reușit să aducă în vechea cetate a Tomisului o mulțime de obiecte, icoane pe lemn sau sticlă, costume populare, scoarțe sau covoare din lână. 


Pentru ca piesele să nu se deterioreze, ele sunt evaluate și verificate periodic, așa că munca angajaților muzeului nu se termină niciodată. Deoarece acest patrimoniu trebuie clasat, se fac dosare cu fiecare piesă în parte, se fac expertize, analize ale obiectelor. Așadar, munca de restaurare nu este deloc simplă, așa cum cred unii. Aceasta este realizată, în primul rând, de personal calificat, prin cursuri de specializare în centre de perfecționare din cadrul Ministerului Culturii. 


În Muzeul de Artă Populară, există patru astfel de specialiști, din care trei sunt restauratori pe textile și costume populare. Care este traseul unui obiect, înainte de a putea fi admirat în vitrine de către iubitorii de frumos? "Înainte de fiecare eveniment pe care îl organizăm, exponatele trec, mai   întâi prin laboratorul de restaurare, unde sunt supuse conservării și aranjate pentru expoziție. Desigur, acolo intră numai obiecte în stare de  conservare foarte bună. Trebuie menționat că activitatea de restaurare a muzeului are loc continuu. De exemplu, la începutul fiecărui an, se propune de către un conservator și un restaurator șef o listă cu obiectele care trebuie restaurate și împreună cu directorul se stabilește prioritatea restaurării acestora. În ultimii ani, am restaurat, în primul rând, țesăturile, scoarțele și multe piese de costum popular, toate fiind piese foarte vechi.


Cea mai grea activitate, aici, în muzeu este cea de conservare, pentru că muzeele de etnografie, care dețin bunuri de natură culturală foarte vechi, achiziționate din gospodăria țăranului prezintă degradări. Pe de altă parte, acestea sunt supuse atacului moliilor și aici este problema cea mai mare. De ce? Pentru că nu este suficient să asiguri microclimatul, adică temperatura, în concordanță cu umiditatea. Aici trebuie să existe un control permanent al stării obiectelor", a declarat pentru "Cuget Liber", directorului instituției de cultură, Maria Magiru. 


Temperatura din depozite nu trebuie să depășească 16 grade 


Ea a precizat că, ultimele cercetări în domeniul conservării arată că temperatura în depozite trebuie să fie până la 16 grade Celsius. "Când temperatura nu este depășită, nu ai probleme cu microorganismele, ele nu se dezvoltă", a explicat specialistul.
În depozitele muzeului, lucrează, ca niște furnicuțe, restauratorii, care deși fac o muncă dificilă, nu se plâng niciodată, ci o fac cu multă dragoste și răbdare. "Ceea ce facem noi, nu este o muncă grea, ci migăloasă, care necesită o foarte bună documentare, înainte de a începe procesul de restaurare, un diagnostic corect, care ne ajută în luarea deciziilor ulterioare, în ceea ce privește tratamentele, natura fibrelor folosite, natura coloranților care vor fi folosiți pentru o bună integrare cromatică, mai apropiată de cea naturală etc. Eu mă ocup, acum, de o maramă de secol XIX, din zona Muscel, care nu a mai avut nevoie până acum de intervenții. De precizat că acestea nu se fac decât dacă piesele se degradează. Desigur, este posibil ca unele dintre ele să fi suportat intervenții anterioare, dar nu într-un laborator de specialitate și atunci nu corespund tehnicilor originale de realizare a obiectului. La noi, se trece la o restaurare, care poate fi și o integrare care să respecte tehnica originală de lucru. Orice categorie de obiecte are tehnica originală de execuție, dar pe unele obiecte, cum ar fi scoarțele, aceasta poate fi mai complexă, sunt operații suplimentare de executat", ne-a mărturisit una dintre fete. Ea a mai spus că lucrează în acest domeniu de 20 de ani și că orice obiect finalizat îi dă senzație o satisfacție maximă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Noiembrie 2014
Stire din Diverse : Cum să conservați conopida în oțet
Sâmbătă, 29 Martie 2014
Stire din Diverse : Cum alungi moliile din casă
Pagina a fost generata in 1.3042 secunde