Peste 12.500 locuri de muncă vacante pentru şomeri

Joi, 01 Aprilie 2021, 08:28
337
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 12.506 locuri de muncă la nivel naţional. Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.229); lucrător comercial (612); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (517); șofer autocamion/mașină de mare tonaj (435); manipulant mărfuri (375); vânzător (371); agent de securitate (328); confecționer cablaje auto (317).

Din cele 12.506 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.067 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer mecanic, medic, programator, inginer construcții civile/industriale și agricole, proiectant, consilier în administrația publică etc). Alte 3.764 joburi sunt valabile pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial, vânzător, agent de vânzări, asistent medical, maistru mecanic etc) şi 4.217 pentru persoanele cu studii profesionale (operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături/tricotaje/materiale sintetice, confecționer articole din piele și înlocuitori, șofer autocamion, tapițer, sudor, agent securitate etc.). Restul locurilor de muncă 6.058 sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2852 secunde