PESTE 100 DE ȘCOLI DIN CONSTANȚA, FĂRĂ AUTORIZAȚIE DE SECURITATE LA INCENDIU: "Încercăm să-i convingem pe domnii primari să se implice"

304
PESTE 100 DE ȘCOLI DIN CONSTANȚA, FĂRĂ AUTORIZAȚIE DE SECURITATE LA INCENDIU:

Articole de la același autor

Astăzi, la Constanța, directorii de unități de învățământ au fost convocați de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța la o ședință despre activitatea școlară pe primul semestru și despre planurile pentru finalul semestrului al doilea și examenele care se apropie.


La discuții au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

Situația nu este deloc roz. Asta pentru că 134 de unități de învățământ din județ, grădinițe, școli și licee, nu au nici acum autorizație din punct de vedere al securității la incendiu emise de ISU. Potrivit comandantului ISU Constata, colonel Daniel Popa, în județul Constanța sunt în prezent autorizate numai 30 de unități de învățământ.

Directorii școlilor neautorizate se plâng că nu au sprijinul autorităților locale pentru a obține avizele de la ISU, chiar dacă sunt administratorii clădirilor.

Comandantul ISU a declarat că va demara sancționarea primăriilor care nu și-au făcut treaba și nu s-au implicat. "Scopul nostru nu este să dăm amenzi, ci să cream pentru copii condiții de siguranță în școală. Încercăm să-i convingem pe domnii primari să se implice și să ofere sprijin școlilor. Amenzile sunt destul de mari", a mai precizat colonel Daniel Popa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5686 secunde