Peste 1.000 de pompieri, salvatori pe litoral, în sezonul estival

137
Peste 1.000 de pompieri, salvatori pe litoral, în sezonul estival - pompierisezonulestival1-1569343879.jpg

Articole de la același autor

Peste 1.000 de pompieri, din 28 de județe, s-au aflat, în perioada sezonului estival, pe litoralul românesc pentru a asigura o intervenție promptă la solicitări.

După cum au prezentat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" în cadrul unei conferințe susținute ieri, zilnic, peste 400 de pompieri au fost la datorie, în stațiunile de pe litoral. De asemenea, au fost înființate 23 puncte de lucru temporare, astfel: zece puncte de stingere a incendiilor, în Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu, precum și în Mamaia, Techirghiol, Costinești și Vama Veche; opt puncte de ajutor, în Corbu, Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Saturn Venus și Vama Veche; cinci puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul Turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

"De asemenea, pentru reducerea timpului de răspuns pe Autostrada A2 au fost dislocate resurse de intervenție la Valea Dacilor și Agigea. Având în vedere specificul localității Vama Veche, o mașină de stingere a asigurat intervenția în zilele de sâmbătă și duminică, pentru reducerea timpului de răspuns", au mai precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

Pe toată perioada sezonului estival, pe litoral, prin punctele de prim ajutor au fost desfășurate 1.498 de misiuni, în urma cărora au fost asistate medical peste 3.000 de persoane aflate în dificultate. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Eforie, unde au fost asistate medical 357 de persoane, urmate de Costinești - 333 persoane, Saturn - 287 persoane, Vama Veche - 212 persoane, Mamaia - 92 persoane, Mamaia Nord - 44 persoane și Corbu - 16 persoane.

De asemenea, motocicletele SMURD au intervenit la 58 de acțiuni, în vreme ce șenilatele au desfășurat 157 de misiuni, de transport persoane cu diferite afecțiuni, pentru a fi preluate de ambulanțe spre spital. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6151 secunde