PERCHEZIȚII DE AMPLOARE, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani

208
PERCHEZIȚII DE AMPLOARE, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani - perchezitiiregimsilvic-1495436016.jpg

Articole recomandate

Polițiștii efectuează luni dimineață 12 percheziții în municipiul București și în trei județe la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2.200.000 de lei prin evaziune fiscală și spălare de bani.

"La data de 22 mai, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 12 percheziții în municipiul București și în județele Ilfov, Argeș și Cluj. Activitățile se desfășoară la domiciliile unor persoane și sediile sociale (punctele de lucru) ale unor societăți comerciale, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani", informează Inspectoratul General al Poliției Române, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi realizat venituri pe care nu le-ar fi declarat organelor fiscale, prejudiciind în acest fel bugetul consolidat al statului.

"Banii proveniți din infracțiunea de evaziune fiscală ar fi fost transferați în contul unei persoane fizice, sub formă de preț al unui antecontract de vânzare-cumpărare a unor terenuri agricole (ulterior a fost reziliat) și însușiți de una dintre persoanele bănuite", se arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, cei în cauză, în perioada 2010 — 2011, în calitate de administratori de fapt la patru societăți comerciale, ar fi încasat venituri de 6.546.600 de lei, în baza unor facturi fiscale, declarând nereal achiziții la organele fiscale, pentru a se înregistra cu TVA deductibil. Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit un prejudiciu cert în valoare de 2.254.773 de lei, compus din 1.352.864 de lei TVA și 901.909 lei impozit pe profit.

La activități participă și polițiști ai inspectoratelor județene Argeș și Cluj.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4777 secunde