Pensionarii își primesc în iulie banii pe grupele de muncă

839
Pensionarii își primesc în iulie banii pe grupele de muncă - pensii1-1494432949.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, au fost publicate în Monitorul Oficial normele de aplicare ale prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, începând cu luna iulie va fi asigurată apli-carea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la  pensionarii sistemului public de pensii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/sau condiții speciale de muncă. "Legea 192 intră în vigoare cu data de 1 ianuarie 2016, iar din luna iulie vor primii banii de grupă persoanele înscrise la pensie până în anul 2001, urmând ca cei înscriși după 2001 să intre în posesia lor abia în luna decembrie. La acest moment, până în anul 1995, am scos 8.000 de dosare", a declarat pentru "Cuget Liber", directorul Casei Județene de Pensii, Cristina Samoilă.

Trebuie precizat că prin acest act normativ se aduc clarificări în ceea ce privește stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiilor prevăzut de Legea nr.192/2015, astfel încât persoanele care au lucrat în condiții identice să beneficieze, la determinarea punctajului mediu anual, de stagii de cotizare identice.

Ca urmare, aceste persoane vor beneficia de o creștere a punctajelor anuale reali-zate în aceste perioade, după cum urmea-ză: cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale; cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.

Pe scurt, fac obiectul acestei recalculări pensionarii în situația cărora la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

În aceeași categorie intră bătrânii în situația cărora la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislația în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie. De precizat că recalcularea drepturilor de pensie se realizează, din oficiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5924 secunde