€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Pensionarii constănțeni, dornici să plece în stațiuni. Cum se pot obține biletele

Ştire online publicată Sâmbătă, 08 Iunie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
A venit vara și odată cu ea, și dorința vârstnicilor de a pleca în stațiunile balneoclimaterice cu bilet de odihnă și tratament de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Constanța. Până la acest moment, ne-a declarat purtătorul de cuvânt, Kristina Mutiș, au fost înregistrate 6.700 de cereri. 


Dacă în lunile trecute, pensionarii nu au avut prea multe locuri puse la dispoziție, pentru plecările din data de 16, 17 și 18 iunie ei au 350 de bilete, dintre care 52 sunt gratuite. 
„Cei care au optat pentru biletele de luna aceasta pot veni la ghișeu până pe 11 iunie să și le ridice, iar cei care au primit repartiție se pot căuta pe site-ul instituției sau la avizier, unde își vor regăsi numele”, a precizat reprezentantul CJP.
Precizăm că de biletele de tratament beneficiază pensionarii sau persoanele care sunt asigurate în sistemul public de pensii și care au trimitere de la medic. Fiecare din aceste persoane poate beneficia numai de un singur bilet, iar documentele necesare sunt: cerere tip de acordare a biletului de tratament; copie a actului de identitate; talonul de pensie;
biletul de trimitere eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate.


De precizat că unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear în cursul unui an calendaristic. Refuzul nejustificat al  biletului repartizat determină pierderea dreptului la un alt bilet în cursul anului calendaristic respectiv.
Ca în fiecare an, aproximativ 15% din numărul total de bilete de tratament s-au acordat gratuit categoriilor de persoane beneficiare de prevederile unor legi speciale și legi cu caracter reparatoriu, precum și categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale. 


Reamintim că și anul acesta, biletele pentru tratament sunt acordate ca în anii anteriori ținându-se cont de un punctaj în care s-a luat în calcul și dacă solicitantul a mai beneficiat sau nu de bilete în ultimii doi ani. În consecință, bătrânii care nu au primit bilete de tratament în 2017 și 2018 au primit zece puncte, iar cei care au beneficiat de două bilete în perioadele de sezon nu au mai primit nici un punct. 


În ceea ce privește contribuția suportată de către persoanele de vârsta a treia, aceasta este în procent de 50% din valoarea totală a pensiei. 


În cazul asiguraților contribuția este de 50% din valoarea biletului, asta dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral.
Ca urmare, persoanele de vârsta a treia și nu numai, vor beneficia de câte un bilet care include 16 zile de tratament, trei mese zilnice și diferite proceduri.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8538 secunde