Pensiile militarilor vor fi "recalibrate"

Luni, 10 Septembrie 2018, 19:51
7171
Prezent la Constanța, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat, ieri, că este foarte preocupat de pensiile militarilor. El a precizat că în acest moment se lucrează la proiectul de mărire a pensiilor acestora, pentru a vedea cum va fi "recalibrată" și pensia de serviciu.

"Ați văzut că suntem, acum, în faza de dezbatere, de transparență pentru legea pensiilor. Vom avea, sper până la sfârșitul sesiunii parlamentare, noua lege a pensiilor, care aduce foarte multe lucruri bune pentru pensionarii din România. Ca ministru mă preocupă și sistemul de salarizare pentru militarii români, dar și cel pentru cei care sunt în rezervă sau sunt în retragere. În același timp, mă interesează și modificările aduse la Ordonanța nr. 80, respectiv a tot ceea ce normează viața militarilor români. De ce? Am mai spus-o și întăresc aceste spuse și acum. Nu poți avea o armată performantă, dacă nu ai militari bine plătiți sau bine echipați sau bine motivați pentru a face această meserie", a precizat el.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2952 secunde