Pensia privată obligatorie, salvarea viitorilor pensionari!

1175
1
Pensia privată obligatorie, salvarea viitorilor pensionari! - fotofondpensii-1488123703.jpg

Articole recomandate

Pensionarea ar trebui să fie pentru toți un moment de bucurie și mult așteptat, când în sfârșit ne putem bucura de o viață tihnită, de nepoți și de tot ce am strâns de-a lungul vieții. Însă, mulți dintre noi ne gândim cu groază că pensionarea înseamnă și bani mai puțini, în condițiile în care pensia medie în județul Constanța abia este în jur de 900 de lei. 


În timp ce generațiile actuale de pensionari sunt resemnate și așteaptă cu sufletul la gură fiecare majorare a punctului de pensie, generațiile viitoare își pun toate speranțele în pilonul al doilea de pensii, adică acea contribuție obligatorie la sistemul de pensii administrate privat. 


Practic, din cei 10,5 la sută pe care fiecare angajat îi plătește ca și contribuție la pensie, aproape jumătate este transferată într-un cont separat, al unui fond de investiții. Până la pensionare, banii strânși în contul respectiv vor fi investiți, dar cu prudență, de către o companie specializată, autorizată de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii. 


Deși contribuția la pensia privată obligatorie ar fi trebuit să ajungă încă din 2016 la 6 la sută, aceasta a fost înghețată la 5,1 la sută și așa va rămâne la fel și în 2017. Abia de la 1 ianuarie 2018, cota de contribuție la fondurile de pensii administrate privat se majorează la 6 la sută. 


Anual, veți primi gratuit o informare cu privire la situația activului personal (numărul de unități de fond și valoarea acestora), precum și cu privire la situația administratorului. Tot gratuit, putem obține, la cerere, de la administratorul fondului, informații detaliate despre portofoliul de investiții al fondului și despre riscul asociat acestuia, precum și despre costurile legate de investiții. 
De asemenea, sunt companii de asigurări care trimit lunar situația contului, sumele vărsate și sumele acumulate. 


Pensia privată poate fi moștenită 
Atâta vreme cât contribuiți la sistemul public de pensii, nu vă puteți retrage din sistemul fondurilor de pensii private obligatorii, până la deschiderea dreptului la pensia privată. După pensionare, aveți dreptul să utilizați activul personal pentru plata pensiei private sau să primiți pensia privată într-o rată unică ori eșalonată. În cazul în care intervine decesul beneficiarului înainte de a începe plata pensiei sau în timpul plății, sumele strânse în contul de pensie privată pot fi moștenite. 


În această situație, activul participantului este transferat în conturile beneficiarilor, conturi care vor fi deschise la fond. Aceștia au opțiunea fie de a cumula conturile la un singur fond (dacă ei înșiși sunt participanți la un fond de pensii obligatorii), fie de a solicita suma respectivă într-o plată unică sau plăți eșalonate timp de cinci ani. 


Conturi de mii de lei 
În prezent, peste 150.000 de români au în conturile personale aferente fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul al doilea) active de peste 13.000 de lei. Potrivit datelor făcute publice de Autoritatea de Supraveghere Financiară, peste 6,12 milioane de români sunt înregistrați ca participanți la Pilonul al doilea de pensii. 


Valoarea activelor nete înregistrate de fondurile de pensii private aferente Pilonului II a fost de 14,84 miliarde de lei (3,33 miliarde de euro), în creștere cu aproximativ 900 milioane de lei față de 31 decembrie 2013. Contribuția medie în luna martie a celor 3,68 milioane de participanți a fost de 83,12 de lei. Valoarea medie a unui cont în Pilonul II a fost de 2.503 lei (aproximativ 562 de euro). 


Valoarea medie a unui cont în Pilonul II pentru cei 3,19 milioane participanți care au avut contribuții lunare repetitive în perioada mai 2008 - martie 2014 este de 3.357 lei (aproximativ 750 euro). Aproximativ 450.000 de persoane aveau valori ale contului cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. 


Comentează știrea

doru
27 februarie 2017
pensii facultative

Contributia pentru pensie ca si asigurarea de sanatate sa fie facultativa. Tot ce este obligatoriu si este administrat de stat ajunge prin a fi furat.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4558 secunde