Pe 25 martie, concurs pentru posturile vacante de la Ambulanță

578

Articole de la același autor

Criza de personal de la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța a pus de multe ori în dificultate desfășurarea activității și răspunderea cu promptitudine la solicitările bolnavilor. Drept pentru care, conducerea serviciului a cerut, din nou, la începutul anului în curs, organizarea unor concursuri pentru ocuparea posturilor vacante.
"Sunt posturi pentru care se organizează concurs pentru a cincea sau a șasea oară", afirmă dr. Vasile Popescu, directorul SAJ Constanța.
În urma solicitării, Ministerul Sănătății a aprobat ca printre cele 2.000 de posturi deblocate, pentru care urmează să se organizeze concurs pe data de 25 martie, să se numere și 28 de funcții la nivelul instituției constănțene, dintre care opt pentru medici.
Potrivit dr. Aura Broască, director adjunct al SAJ Constanța, este nevoie de opt asistenți la Stația Constanța, de trei asistenți la Medgidia și de un asistent la Negru Vodă. Dintre aceste posturi, unul singur, la Constanța, este pe perioadă nedeterminată.
Totodată, urmează să fie scoase la concurs și opt posturi de asistent pentru stațiile din comunele Mihail Kogălniceanu și Cobadin, aflate deocamdată în plan de înființare. "La Mihail Kogălniceanu avem, deocamdată, doar o singură asistentă. Sperăm să reușim să facem măcar o tură pentru ca stația să funcționeze normal", a adăugat dr. Popescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9769 secunde