Părinți pe post de călăi. "Sunt inconștienți. Nu-și dau seama la ce risc își expun copiii"

20951
2
Părinți pe post de călăi.

Articole de la același autor

În timp ce în alte țări, dacă un copil este transportat cu mașina, fără scaun special de siguranță, acesta este luat pe loc de la părinți și încredințat Serviciului de Protecție a Copilului, la noi în țară, copiii pot circula liniștiți și pe scaunul din dreapta - față,

în brațele părintelui.

Potrivit statisticilor, un procent de 95% dintre părinți fac cel puțin o greșeală semnificativă atunci când instalează scaunul copilului în mașină sau atunci când îl pregătesc pe acesta pentru călătorie. O mare parte dintre părinți, majoritatea mame, potrivit statisticilor recente, cu vârste cuprinse între 25 și 34 ani, îl poziționează incorect pe nou-născut în scaunul auto, fără a-i atașa centura, ceea ce crește considerabil șansele ca bebelușul să sufere răni, chiar și în absența unui accident.

Deși legislația este bine pusă la punct, ca întotdeauna, există portițe care le permit părinților să fie neglijenți.

Pentru a putea fi evitate tragediile, această situație ar trebui să fie gestionată mai bine de către autorități. Foarte mulți părinți nu își transportă copiii cu scaune de mașină speciale, însă foarte puțini sunt descoperiți de ofițerii de poliție rutieră și sancționați.

În caz de accident, copilul este primul care zboară prin parbriz, care decedează. În străinătate există această teamă că organele de poliție îți iau copilul, dacă nu este asigurat, și îl predau Protecției Copilului, pe când, la noi, se pare că sancțiunile sunt prea ușoare că să fie luate în seamă.

"Vrem să tragem un semnal de alarmă, pentru ca părinții să realizeze la ce pericol își expun copiii. Să nu îi pui copilului centura, în timp ce mașina se deplasează, este inconștiență! În cazul în care acești părinți sunt descoperiți de agenții rutieri, ei sunt sancționați contravențional, conform Codului Rutier. Însă cazurile descoperite sunt puține, din cauză că sunt tot mai puțini ofițeri de poliție rutieră. Părinții dau dovadă de neglijență în protejarea copilului. Dacă legea s-ar modifica, poate lucrurile s-ar îmbunătăți. Ar trebui să fie obligați să își plătească amenda în 15 zile, iar dacă nu, sancționați și mai grav. Așa, plătesc amenda peste cinci ani, când își aduc aminte. Degeaba se fac prevenții și campanii pe această temă, de fapt, este o problemă de civilizație", a declarat, pentru Cuget Liber, comisarul Codrin Popoiu, din cadrul IPJ Constanța.

Legea este de partea părinților grijulii

Autoritățile îi amenință cu amenzi usturătoare pe cei ce nu respectă siguranța copilului pe bancheta din spate. Conform Codului Rutier, articolul 36, alineatele 12 și 13, se pedepsesc conducătorii de autovehicule care, în timpul mersului, nu transportă minorii în regim de siguranță, în scaune pentru copii omologate, prevăzute cu centuri de siguranță. Nerespectarea acestor dispozitive legale atrage după sine amenzi în valoare de 580 sau 725 lei.

"Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălțimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranță, adaptate greutății și dimensiunii lor, iar cei cu vârsta sub trei ani se transportă numai cu dispozitive de reținere omologate. Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârsta de până la 12 ani pe scaunul din față, chiar dacă sunt țiunuți în brațe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice", mai spune comisarul IPJ.

Mulți români ocolesc Legea cumpărând simple înălțătoare pentru copiii mici, în timp ce, în străinătate, dacă un polițist observă că un copil este transportat fără scaun special pentru mașină, acesta îl poate încredința Protecției Sociale.

"Am identificat un segment de populație care, de dragul de a scăpa de amenzi, achiziționează înălțătoare, nu scaune auto, dotate cu centură și spătar, care urmează curbura capului. În aceste înălțătoare, de cele mai multe ori, copiii sunt lasați să stea fără să fie prinși cu centura mașinii, iar în cazul unui accident, capul este prima parte a corpului care este pusă în pericol. Prin comparație, scaunele auto au apărători laterale, care protejează corpul și mai ales spatele și capul, în cazul unui impact", spune Iulian Ghișoiu, specialist în promovarea siguranței copilului.

Așadar, înainte de a vă urca la volan, asigurați-vă că cel mic este transportat în siguranță, deoarece, în caz de accident, vă puteți transforma în călăul propriului copil. Puteți trăi cu acest gând?!

Comentează știrea

costica
5 septembrie 2017
Cel mai important moment este acum!

Bani acasa, garantat, avem DOVADA VIDEO! Iti vom arata DOVADA VIDEO cu OAMENI REALI care deja AU CASTIGAT BANI folosind aceasta oportunitate noua si unica! Vei castiga si tu bani aici, garantat, simplu si eficient! Iti oferim contract si seriozitate maxima! Cauta-ne urgent si cere mai multe informatii la adresa noastra de email: pacurarucostica1963@gmail com

Cineva
5 septembrie 2017
Acelasi

Ce minciuni sfruntate!primesti amenda,atata tot,nimic altceva.Auzi ce infloriti,iti iau protectia copilului copilul in alta tara..Pe bune,ne vredeti prosti pe toti?

Pagina a fost generata in 0.4378 secunde