Parcurile constănțene au prins viață. Aleile au fost pictate cu jocurile copilăriei

229
Parcurile constănțene au prins viață. Aleile au fost pictate cu jocurile copilăriei - parcurile2-1566587406.jpg

Articole de la același autor

De ceva vreme, parcurile constănțene par a fi mult mai vesele, colorate. Toate acestea grație proiectului "Constanța veselă - desene pe asfalt". De data aceasta, i-a venit rândul parcului "Viitorului" din zona CET, unde zeci de copii talentați, însoțiți de părinți sau bunici s-au alăturat voluntarilor și au pictat pe dalele din beton jocuri ale copilăriei, precum "Șotronul", "Plicul", omizi cu cifre, dar și harta cu regiunile României. 




Acum, organizatorii nu s-au gândit doar la beneficiile pe care acest tip de proiect le are pentru copii, ci și la păsări. Astfel, au achiziționat 12 mini căsuțe cochete din lemn pe care le-au pictat multicolor, apoi le-au montat în mai mulți pomi din parc, pentru ca zburătoarele să-și facă acolo cuib sau să-și procure hrana, cu ajutorul iubitorilor de animale și de natură, care le vor aduce grăunțe.


În mijlocul copiilor s-a aflat, zilele trecute, și viceprimarul Constanței, Dumitru Babu, impresionat de talentul unora dintre micuți, pe care i-a încurajat să-și dezvolte abilitățile artistice. Totodată, viceprimarul nu a ezitat să picteze cot la cot cu voluntarii și copiii prezenți la acțiune.


Precizăm că acțiunea face parte din proiectul educativ "Constanța veselă - desene pe asfalt" ce a fost inițiat de Asociațiile "Youth Vision" și Creative+", cu sprijinul Primăriei Constanța și a reprezentanților Direcției Județene de Sport și Tineret. În același timp, la eveniment au participat și tinerii care fac parte din grupul de lucru al competiției "Capitala Tineretului" din România, competiție pe care Constanța, aflată în finală, și-a propus să o câștige. 


"Suntem în cel de-al doilea parc și ne bucurăm să vedem că la acest eveniment s-au alăturat reprezentanții DJST, respectiv grupul de lucru pentru câștigarea titlului de «Capitala Tineretului din România». Una dintre prioritățile noastre este aceea de a aduce împreună autorități publice, ONG-uri și tineri, pentru a contribui la dezvoltarea comunitară. Am ales să ne implicăm direct în programul Constanța - Capitala Tineretului din România pentru că ne dorim cu toții ca acest oraș să devină unul din cele mai atractive orașe pentru tineri", a declarat Daniela Enescu, președinte Asociația Youth Vision. 


La rândul său, Elena Mariela Nencu, pictoriță a precizat că acest proiect a făcut-o fericită. "M-am bucurat enorm să văd că cei mici îmi apreciază cu multă sinceritate munca, desenele pe care le fac din suflet și că, de fiecare dată, au fost dornici să se implice și să-și lase libere imaginația și creativitatea. Este o muncă în comun, iar rezultatele ne bucură ochii și sufletul", a adăugat ea.


Proiectul a luat naștere din dorința de a stimula mișcarea, de a-i motiva pe copii să se joace în aer liber, dar și de a da o alternativă la timpul petrecut în fața calculatorului sau a telefonului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2895 secunde