Parcul Tăbăcărie - locul unde copiii se joacă printre ruine și gunoaie

943
Parcul Tăbăcărie - locul unde copiii se joacă printre ruine și gunoaie - 9198b721116ee0d5b1f5cd61e4975210.jpg
Parcul Tăbăcărie este cel mai mare din județul Constanța și chiar din regiunea Dobrogea. Ciuntit cu diferite construcții, mai mari sau mai mici, bietul parc a pierdut în fiecare an sute de metri pătrați. Din păcate, ce a mai rămas din el, pe lângă faptul că nu este suficient pentru constănțeni, este într-o stare deplorabilă.
Vremea frumoasă din week-end i-a scos pe constănțeni din case. Dornici de aer curat și puțină mișcare au luat-o la picior prin parc. Din păcate, nu s-au putut bucura decât de aerul curat, căci priveliștea i-a dezamăgit. Parcul este plin de gunoaie, trotuarele aleilor sunt distruse, malurile lacului sunt surpate, o imagine deloc plăcută pentru vizitatori.
Zona din dreptul City Mall este, ce-i drept, mai bine îngrijită. Distrugerea parcului a iscat atâtea discuții încât ar fi fost culmea ca și porțiunea aceea să fie lăsată de izbeliște. Mai sus, parcul ne întâmpină cu aceleași alei distruse, iar dincolo de biserica Sf. Mina, se întinde paragina. Autoritățile par să fi uitat că lacul și parcul nu se termină acolo, iar porțiunea din spatele Delfinariului pare a fi o zonă părăsită, pe un câmp, departe de civilizație. Gunoaie de tot felul, pet-uri ce plutesc pe lac, adăposturi improvizate pentru oamenii străzii și alei distruse, acesta este peisajul peste care dau cei ce se încumetă să se plimbe pe acolo. Mai mult decât atât, unii constănțeni vin cu mașinile în zonă, chiar pe spațiul verde, fie pentru a repara ceva, fie pentru a le spăla.

"Cine știe ce planuri au și cu zona asta!"
"Este jenant să vezi în ce hal arată partea asta a parcului. Parcă nu ar fi tot din Constanța", ne-a spus Mihaela Precup, ieșită la plimbare cu familia.
Supărați sunt și alți constănțeni care acuză primăria de neglijarea zonei: "Au uitat de porțiunea asta, dar eu nu cred că e fără intenție. Nu vor să atragă atenția pentru că cine știe ce planuri au și pentru ea. Sau dacă nu o distrug cu vreun mall ceva, o distrug prin neglijență", s-a arătat supărat Nelu Olaru.
Mai grav este că trotuarele de pe malul lacului au început să se surpe, iar, în curând, pe acolo nu se va mai putea trece. Ne-maivorbind de pericolul rănirii vreunei persoane. Cratere uriașe s-au căscat în trotuar, iar plăcile de beton rămase stau și ele să cadă.
Dincolo de o igienizare a zonei, lucru destul de simplu de făcut, porțiunea necesită urgent reparații. Să sperăm că, până la primăvară, autoritățile se vor sesiza și vor reda constănțenilor singurul parc adevărat care le-a mai rămas, fie el și ciuntit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3108 secunde