Parcare cu plată zi şi noapte, în staţiunea Mamaia. „Este o aberaţie!”

3314
Începând cu 18 iunie, parcarea este cu plată în staţiunea Mamaia, pe domeniul public, acolo unde sunt montate panouri de informare. Turiştii care nu au loc de parcare rezervat la hotel sau la spaţiul de cazare, dar şi constănţenii care locuiesc sau lucrează în zonă sunt nevoiţi să plătească 4 lei pe oră, atât ziua, cât şi noaptea.

Staţiunea Mamaia este inclusă în Zona 0 a parcărilor publice din municipiul Constanţa. Între 1 mai şi 15 septembrie, tariful aplicat pentru staţionarea autovehiculelor pe domeniul public este de 4 lei pe oră, cu primele 30 de minute gratuite. Astfel, dacă staţi mai puţin şi plătiţi fracţionat, două ore costă 6 lei sau trei ore, 10 lei. Turiştii cazaţi în staţiune, dar care nu au locul de parcare asigurat de la hotel sau de la complexul rezidenţial, ajung însă să plătească 80 de lei pe zi, dacă achită din trei în trei ore, neexistând posibilitatea de a cumpăra un abonament pe sejur, de 5, 7 sau 10 zile.

„Am ajuns luni la prânz, venind de la Piatra Neamţ. Am închiriat un apartament în regim hotelier. Ştiam că are loc de parcare, însă nu ştiam că trebuie să plătesc pentru el. M-am interesat şi mi s-a spus că pot plăti din aplicaţie, dar numai fracţionar. Noi stăm şapte zile. Trebuie să îmi pun ceasul şi să mă trezesc din trei în trei ore să dau sms sau să pun cardul în aplicaţie? Este o aberaţie. În plus, astfel ajungem la un cost de 560 de lei doar pentru parcare, pentru tot sejurul. Este exagerat de mult, în condiţiile în care în alte localităţi turistice nu depăşeşte 15 lei pe zi”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, turistul Mihai Roşu.

Aceeaşi problemă este însă şi în cazul multora dintre hotelurile din staţiune. De altfel, este binecunoscut faptul că parcările unităţilor de cazare înregistrate sunt subdimensionate sau chiar inexistente. Conform unui studiu realizat de reprezentanţii unei aplicaţii de parksharing din ţara noastră, aproape jumătate din acestea asigură spaţii de staţionare într-un procent de aproximativ 30 - 40% în raport cu numărul de persoane cazate.

Hotelurile, nevoite să închirieze locuri noi

De pildă, există hoteluri cu 130 de camere de cazare, dar care dispun de doar 40 de locuri de parcare. Asta deşi unităţile sunt catalogate ca fiind de 4 sau 5 stele. Aşa se face că unele dintre unităţile de cazare deja au făcut demersuri pentru a închiria noi locuri de parcare, de la autorităţile locale.

„Deoarece una dintre condiţiile importante care îi determină pe turişti să aleagă un anumit hotel este parcarea, mai ales că mulţi ştiu deja că este o problemă cu locurile, în staţiune, am decis să mai închiriem de la primărie mai multe locuri suplimentare pentru parcare. Este o cheltuială pe care ne-o asumăm, dar pe care nu am bugetat-o la începutul anului şi care sigur se va resimţi. Noi am mai avea nevoie de cel puţin 20 de locuri. Asta înseamnă 10.000 lei pentru o lună de zile. Însă ne trebuie şi pentru iulie şi pentru august. Astfel, sunt 20.000 lei care trebuie plătiţi către bugetul local, deşi noi oferim un serviciu gratuit. Pentru a ne putea susţine, sper să nu fie nevoie să mărim tarifele la cazare sau să fim nevoiţi să percepem o taxă de parcare oaspeţilor noştri”, ne-a declarat reprezentantul unui hotel de patru stele din centrul staţiunii Mamaia.

Deja un hotel de la intrarea în staţiunea Mamaia a obţinut mai multe locuri de parcare în imediata apropiere a locaţiei, pe care, începând de la 1 iulie, le vor pune la dispoziţia turiştilor cazaţi în unitatea respectivă.

„Regulamentul de parcare este perfectibil!”

Reprezentanţii Primăriei Constanţa cunosc situaţia dificilă şi recunosc că noul Regulament al parcărilor ar putea să mai fie îmbunătăţit. „Pentru ca să-şi păstreze clasificarea, hotelurile trebuie să ofere locuri de parcare, în diferite procente. Suplimentar, au posibilitatea să închirieze de la Confort Urban alte locuri, cu abonamente de 499 lei pe lună, pe care apoi să le pună în costul zilei de cazare sau cum vor să procedeze ei. În ce priveşte construcţiile noi, acestea au prevăzute locuri de parcare, atât la aparthoteluri, cât şi la condominii. Regulamentul de parcare este un început. Este perfectibil, dar era necesar”, a precizat, pentru „Cuget Liber”, Alin Vintilă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.6634 secunde