Papa Francisc i-a transmis condoleanţe reginei Elisabeta a II-a

Sâmbătă, 10 Aprilie 2021, 16:47
409
Papa Francisc i-a transmis sâmbătă condoleanţe reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii după moartea soţului ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, salutând totodată amintirea unui bărbat ''devotat mariajului său şi familiei'', într-un mesaj transmis reginei şi familiei regale, informează AFP şi EFE.


Suveranul Pontif a transmis mesajul de condoleanţe printr-o telegramă trimisă Palatului Buckingham în numele său de către secretarul Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin.


''Întristat să aflu de moartea soţului dumneavoastră, prinţul Philip, duce de Edinburgh, sanctitatea sa Papa Francisc transmite cele mai profunde condoleanţe Majestăţii Voastre şi membrilor familiei regale", este menţionat în telegramă.


Papa Francisc a amintit ''remarcabila contribuţie în serviciul public'' al prinţului Philip şi angajamentul acestuia faţă de ''educaţia şi progresul viitoarelor generaţii''. În aprilie 2014, papa Francisc i-a primit la Vatican pe regina Elisabeta a II-a, capul Bisericii Anglicane, şi pe soţul ei, la 14 ani după ultima călătorie a acestora la Roma, în 2000, când s-au întâlnit cu papa Ioan Paul al II-lea, aminteşte EFE.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.3037 secunde