PANICĂ PRINTRE CONSTĂNȚENI / Ai datorii la taxele și impozitele locale? Iată ce pățești!
Articole de la același autor
"Încasările din impozite și taxe locale aferente semestrului întâi au crescut cu 13 procente față de aceeași perioadă a anului precedent. Această creștere a fost generată de modificarea cuantumului taxei de habitat, instituirea taxei pentru promovarea turismului și, de asemenea, de cuantumul impozitului aferent clădirilor care nu au fost supuse procedurii de evaluare.
Totalul încasărilor din impozite și taxe colectate de la persoanele fizice și juridice este de 175.000.000, față de 153.000.000 în anul 2012", explică directorul executiv al SPIT Constanța, Virginia Uzun.
60 la sută din locuitori sunt cu plata la zi
Nu mai puțin peste jumătate din constănțeni s-au achitat de datorii până la finele lunii martie. Totuși, numărul celor care au făcut plăți este cu 10 la sută mai mare decât al celor care au plătit anul trecut. Potrivit reprezentanților SPIT, pentru 20% din debite au fost întocmite dosare de urmărire și executare silită, iar 20% din debite au scadența la 30 septembrie, respectiv 31 decembrie.
"După primul termen scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale, aferente semestrului întâi al anului 2013, în vederea recuperării sumelor datorate, a fost emis un număr de 65.463 de somații, dintre care 54.530, reprezentând 84% din total, pentru debitorii persoane fizice, iar 10.933, reprezentând 16% din total, pentru persoane juridice", a mai adăugat Virginia Uzun.
20.000 de constănțeni, executați silit
Până la această dată, SPIT a aplicat popriri de conturi pentru aproximativ 3.300 de debitori. Pentru 13 datornici, a fost deja instituită măsura sechestrului. Din aceștia, opt persoane au sechestru asupra bunurilor mobile, iar cinci reprezintă sechestre asupra bunurilor imobile.
"În prezent, în evidențele instituției figurează aproximativ 120.000 de dosare de urmărire și executare silită. Jumătate din acestea reprezintă datorii din anii trecuți, iar cealaltă jumătate reprezintă restanțe aferente primului semestru al anului curent. Precizăm că cele 120.000 de dosare de urmărire și executare silită vizează aproximativ 20.000 de contribuabili", a completat directorul SPIT.
Comentează știrea
sunt pe aici si pe orice forum constantean niste pesedisti sau uslisti sau admiratori ai lui mazare sau poate doar angajati sa il apere in mediul virtual;ei bine, ultimele actiuni si declaratii ale lui mazare nu mai au loc de intors sau de interpretat cum vor ei '1,a spus ca nu doreste camere video pe strazile si intersectiile CTEi ; acest lucru inadmisibil si incredibil pt ca a avea camere web video e ceva absolut normal in secolul 21 si faptul ca el ne neaga acest drept arata bataia de joc la care supune acest oras;aceste camere ajuta la filmarea infractiunilor sau accidentelor rutiere;4 a afirmat ca va face un referendum pt cainii maidanezi -totul e o promisiune desharta deorece a spus acest lucrU si acum 3 si acum 2 ani si acum 1 an si e inutil;in plus stie prea bine ca nu o va face pt ca exista firma puppy vet care a castigat 4 mil lei doar in ultimii ani de pe urma ''sterilizarilor''care au umplut orasulde caini maidanezifaptul ca orasul nostru nu are camere video in 2013 desi alte orase ,chiar mai mici, au din anii 2004-2008(si nu ma refer la tari dezvoltate ci chiar la orase romanesti sau din tari sarace0) faptul ca acest individ nu vrea ARATA CA NU DORESTE PRINDEREA INFRACTORILORas putea continua la nesfarsit despre sadismul sau cinismul cu care trateaza aceasta populatie masochista sau tampita a kustengeului dar ma opresc aici. Deci va rog spuneti mi daca aiurez sau am dreptate cand spun ca acest om ori ca e sarit de pe fix ,ori e un nesimtit care si bate joc de fraierii numiti constanteni sau e insasi creatia monstruoasa a nepasarii majoritatii tacute a celor care nu voteaza si decebratilor care l-au votat..plus clanul din spatele lui.
Aveti mare grija cu mafiotii astia, sunt mana-n mana, ANAF-ul cu SPIT-ul si bancile. Am avut 3 conturi blocate de SPIT din cauza unei amenzi de 50 de RON care nu mi-a venit nicaieri si de care nu stiam ca exista. SPIT a comunicat bancilor centralizate ca am datorii la buget de 50 de lei, bancile mi-au blocat toate conturile in care erau mult mai multi bani. Datoria de 50 de lei s-a luat din fiecare cont cate 50, adica 150 de lei. Dupa achitarea amenzii, a trebuit sa fac cerere de restituire + cerere deblocare conturi. Doua saptamani am stat cu conturile blocate, firma paralizata ... din cauza la 50 de lei. Romania de porc, un SPIT de porc, o politica de porc condusa de oameni de porc! Din asta am invatat sa nu-mi mai tin banii in banca ci in alte institutii financiare care nu colaboreaza cu hotii de la fisc. Cum ba dobitocilor sa blocati un cont iar banca sa mearga marsaveste mana-n mana cu ei! BT, ING, BCR ... rusine ca nu va anuntati clientii!
Si mai sunt multe de adaugat la ccea ce ai spus tu, intrebarea este: are cine sa auda, sa citeasca, sa reactioneze, sa schimbam ceva ??
In caz ca cineva are un plan despre cum putem schimba ceva, va rog sa il afisati. Sunt pentru
iesiti in strada, si le dati foc. uitati-va la turci. daca stati la monitor si frecati mausul, nu se va schimba nimic
Nu intzeleg de unde a avut SPIT lista conturilor dv. ? Daca a luat din cont 50 lei a avut somatie de executare silita ? Daca da , de ce a blocat toate conturile ? Ori ce raspuns nu ma face sa-mi schimb parerea : in insitutiile publice sunt multi incompetenti. Aceasta se poate rezolva prin sanctionarea acestora cand gresesc.Simplu nu ?
Machidoanca asta rea de musca si urata , Uzun Virginia , nu plateste impozit pentru toate casele si masinile pe care le are ea personal si rudele sale. Mi-a zis cineva care lucreaza la SPIT ca daca ai putea intra in programul unde sunt configurate propietatile si plata impozitelor aferente , te crucesti sa vezi ca atat curvistina asta , rudele ei , sau alte paparude din primarie (cum este Ramona aia care are copil cu "Petrica sula mica") , nu au niciun fel de propietati , nu sunt trecuti la taxa de habitat , etc...
miruna sunt intru totul de acord cu tine dar stii ce nu inteleg ? Nimeni nu il suporta pe PASTAIE dar el castiga alegerile de fiecare data ....cred ca multa lume il injura dar cand ajung in cabina tot pe el io voteaza ....astia suntem ....un popor de traista .... Stii ce e mai nasol ? Mie nu imi convine sa platesc pentru prostia altora ....
Cand SPIT sau altcineva popreste conturile, toti banii sldepusi in acel cont sau pe cont sunt supusi transferului, catre beneficiar in cuantumul datoriei. Bancile care executa poprirea nu au in sarcina sa retina doar 59 d elei sau 1 leu, etc, ele vireaza TOT, reglarea o face executorul, opreste din viramente suma datorata si comisioanele lui, apoi rwturneaza diferenta celui caruia i-a poprit conturile. Desi toata lume asare de cu.r in sus, ca de unde se stiu conturile, aflati ca toate institutiile colaboreaza intre ele pt ca oricare din ele se poate afla in situatia de a nu ise plati ceva si de a impune o poprire, asa ca.... nu traiti in lumea unde totul se ascunde si in care unii fac ce vor pt ca se cred la adapost. Se stiu multe despre multi, cei ce nu cred ce spun, vor avea ocazia sa afle pe pielea lor cand va fi timpul. Stiu ce vorbesc...chiar sunt in cunostinta de cauza.
sper totusi ca prin mesajele (protestele)noastre ,sa se trezeasca ,totuis,cat mai multi din lasitatea ,prostia si letargia care au cuprins orasul mazarizat si neicusor constantinizat