Mai multe ştiri online:
În Secția Clinică Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean

Pacienții vor fi consultați fără a mai fi deplasați în alte cabinete

Ştire online publicată Miercuri, 27 Iunie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Începând de săptămâna aceasta, bolnavii aflați în stare critică în Secția Clinică Anestezie Terapie Intensivă vor fi investigați din punct de vedere imagistic, în incinta secției, fără a mai fi deplasați în alte cabinete. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța au declarat că unitatea sanitară s-a dotat cu un ecograf de ultimă generație, achiziționat în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătății și Banca Mondială. 


Acesta va fi utilizat, exclusiv, în secția de Anestezie Terapie Intensivă. Aparatul dispune de trei sonde, pentru cord, abdomen și vase, fiind extrem de eficient pentru cateterizarea vaselor, în vederea susținerii funcțiilor vitale ale pacienților. Ca urmare, de acum înainte, medicii care au competență în ecografie vor efectua investigațiile imagistice la patul bolnavului. 


O veste bună este că, începând de luna trecută, grație aceluiași program derulat de către Ministerul Sănătății și Banca Mondială, secția de Anestezie Terapie Intensivă a fost dotată cu injectomate, infuzomate și stații pentru seringi, iar în luna martie, cu paturi speciale concepute expres pentru pacienții aflați în stare critică. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8707 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4053 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Cultură-Educație
miercuri, 17 iulie Foto : Mândria școlii constănțene.  Elevii de 10 ai județului! 2784 vizite, 0 comentarii Mândria școlii constănțene. Elevii de 10 ai județului!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7358 secunde