Construiesc opt case în cinci zile, la Cumpăna

Opt familii sărmane vor avea un acoperiș și un cămin cald, la iarnă

340

Articole de la același autor

Opt case în cinci zile… Pentru asta au muncit zi și noapte, sute de voluntari, la Cumpăna. Aceștia vor ca opt familii nevoiașe

să înceapă iarna la adăpost, în case curate și calde. Totul se desfășoară în cadrul proiectului Big Build, demarat de Habitat for Humanity România. Până astăzi, 240 de voluntari au lucrat la ridicarea locuințelor, între care și campioana olimpică la maraton Constantina Diță.

Șantierul Habitat for Humanity din Cumpăna a găzduit în fiecare zi 240 de voluntari veniți de departe - din toate colțurile țării și din SUA, Germania și Olanda - să dea o mână de ajutor celor opt familii din comunitate. De-a lungul celor cinci zile, sute de oameni au ridicat împreună cu cele opt familii primele lor locuințe decente. În prezent, familiile care se vor muta în casele construite la Big Build locuiesc în condiții foarte precare - fie în case supraaglomerate sau construite din materiale improprii, unele dintre ele în nevoie de reparații urgente, altele cu bucătăria sau cu toaleta în curte. Cele opt familii lucrează și au venituri stabile, însă mult prea reduse pentru a-și permite o chirie decentă sau un credit imobiliar.

"Pe șantierul Habitat for Humanity construim împreună cu sute de voluntari entuziaști mai mult decât simple case. Construim speranță pentru opt familii care vor avea prima lor locuință decentă și stabilă, în care să își poată crește copiii liniștiți. Unul dintre drepturile fundamentale ale omului este dreptul la o locuință decentă. Ne aflăm cu toții la Big Build pentru a lupta pentru acest drept", spune Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.

Trăiesc în sărăcie

Cele opt locuințe sunt construite în sistem duplex și au trei camere - sufragerie, două dormitoare, baie, bucătărie și un spațiu exterior. Ele sunt amplasate lângă Campusul Școlar din Cumpăna, alături de alte 16 case în diferite stadii de construcție pe care Habitat for Humanity le ridică în comunitate.

Terenul pe care sunt construite casele este oferit de Primăria Comunei Cumpăna, iar costurile de construcție a caselor provin din donațiile în bani sau materiale de construcții oferite de sponsorii proiectului și din fondurile strânse de voluntarii care ajută pe șantier.

Membrii celor opt familii lucrează, de asemenea, alături de voluntari la construcția propriilor case. Voluntariatul este, de altfel, una dintre condițiile includerii în programul Habitat for Humanity, iar familiile trebuie să însumeze un număr de 1000 de ore de voluntariat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6125 secunde