Operațiunea "Mărțișorul". Bărbați, pregătiți portofelele!

311
1

Articole de la același autor

Municipiul Constanța a fost invadat de tarabe colorate, standuri și măsuțe pline cu mărțișoare, flori și tot felul de hand-made-uri dedicate lunii martie. Nu există colț de stradă, piață sau magazin unde asaltul mărțișoarelor să nu se dea la baionetă. 


Micii comercianți au împânzit orașul cu milioane de șnururi roșii și mii de modele de mărțișoare. Alături de ei, florăresele și-au adus suplimentat și ele stocurile de buchete de ghiocei, zambile, narcise, lalele.


Pentru că tradiția este tradiție, dar moda s-a mai schimbat în ultimii ani, afaceriștii de ocazie și-au actualizat și ei oferta, așa că, pe lângă obișnuitele simboluri cu ațișoară alb-roșie, au adus la vânzare brățări din aceleași culori, broșe simple, din argint sau cu pietre Swarovski, cercei sau pandantive. Orice, numai clientul să fie mulțumit și să nu plece cu mâna goală. "Deocamdată nu se prea înghesuie lumea să cumpere mărțișoare. Vin, se uită, socotesc și pleacă. Dar și în ceilalți ani a fost la fel. Cei mai mulți dau năvală chiar de 1 martie. Probabil speră că o să le mai ieftinim. Dar deja prețurile sunt foarte mici. De-abia ne acoperim cheltuielile cu autorizația, materia primă și puțin din deranjul nostru că stăm și înghețăm de dimineața până seara", ne-a spus, puțin dezamăgită, o comerciantă din zona Gării Constanța. Cel mai ieftin mărțișor costă 


1 leu, o brățară alb-roșie este tot 1 leu, un șnur gros este 2 lei, dar sunt brățări și de trei lei și broșe de cinci lei.


Și pe strada Ștefan cel Mare, e plin de mărțișoare, însă oferta este mai selectă. Aici găsești produse unicat pornind de 10 lei și produse hand-made de la 5 lei, dar și bijuterii cu pietre prețioase. Nici aici nu e prea mare înghesuială, însă doi - trei clienți tot se găsesc.


Dacă doriți ceva mai autentic, puteți vizita Târgul de mărțișoare de la Muzeul de Artă Populară. De acolo puteți achi-ziționa tot felul de bijuterii realizate de artiști constănțeni, iar originalitatea cado-ului este asigurată.


Muncă multă, bani puțini
Comercianții s-au apucat de confec-ționat mărțișoare cu multe luni înainte, deoarece vor să le prezinte oamenilor cele mai frumoase accesorii. "Ne apucăm de confecționat mărțișoare cu aproximativ trei luni înainte de venirea primăverii, pentru că trebuie să fie totul pregătit ca la carte înaintea lunii martie, când se deschide sezonul acestora. Anul acesta, avem, se pare, ghinion, deoarece vremea urâtă îi ține pe oameni acasă. Suntem aici de câteva zile și putem spune că vânzările merg prost. Prețurile nu sunt mari. Avem mărți-șoare care costă un leu, dar și mărțișoare care costă 15-20 lei. Prețurile variază în funcție de felul în care arătă și este lucrat mărțișorul. Printre cele mai căutate se numără potcoavele, dar și broșele, deoarece sunt elegante și frumoase", a menționat o altă comerciantă.


Comentează știrea

Claudia
1 martie 2016
job part time de acasa

Nou! Castiguri imediate, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem pentru toate localitatile tarii o oferta exceptionala de colaborare in timpul liber sau full-time, la alegere, cu castiguri urgente, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna. Cerem maxima seriozitate si dorinta de a castiga! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2339 secunde