OMS avertizează: Majoritatea populației mondiale rămâne expusă infectării cu COVID-19

144
OMS avertizează: Majoritatea populației mondiale rămâne expusă infectării cu COVID-19 - 1307406afp1qm16kjpg-1589814153.jpg

Articole recomandate

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat luni că majoritatea populației mondiale rămâne susceptibilă infectării cu noul coronavirus, iar în regiunile cele mai afectate cel mult 20% din oameni au dezvoltat o anumită imunitate, procent care în general este sub 10%, relatează Agerpres.


''OMS înțelege deplin dorința unor țări de a-și relua activitățile. Tocmai pentru că dorim o recuperare mondială cât mai rapidă posibil, îndemnăm statele să fie prudente'' cu măsurile de relaxare, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. ''Cei care avansează prea rapid (cu relaxarea) fără să dispună de un sistem sanitar public capabil să detecteze și să suprime transmiterea (virusului) riscă să-și afecteze propria redresare'', a explicat el, după ce a deschis adunarea anuală a organizației, considerată istorică în contextul pandemiei de COVID-19 și care se desfășoară online.


Potrivit directorului general al OMS, rezultatele testelor serologice efectuate în zeci de țări arată că mai puțin de 10% din populație are anticorpi față de virusul SARS-CoV-2, procent care poate merge până la cel mult 20% doar în cazul regiunilor cele mai afectate, unde virusul a circulat intens. Aceste rezultate lasă fără fundament teoriile unor experți care susțin ideea unei imunizări de grup ca modalitate de a opri pandemia.


Tedros Ghebreyesus a mai evidențiat faptul că niciuna dintre măsurile luate de diferite state pentru frânarea transmiterii virusului nu poate fi eficientă dacă este luată în mod izolat, fiind nevoie de o combinație de măsuri, inclusiv testarea și detectarea noilor cazuri, izolarea celor infectați, trasarea contacților acestora și măsuri generale de izolare pentru distanțarea socială, numai țările care au luat astfel de măsuri obținând până în prezent rezultate bune în combaterea epidemiei.


Pe de altă parte, directorul OMS a promis că el și echipa sa vor acționa cu transparență și vor susține solicitările pentru o evaluare a modului în care această organizație a acționat în diferitele etape ale pandemiei. El a susținut în acest sens o rezoluție prezentată de Uniunea Europeană la această reuniune a OMS și care prevede o evaluare completă și imparțială a deciziilor luate de forurile de conducere ale acestei organizații care a fost criticată public de președintele american Donald Trump pentru modul în care a gestionat răspunsul față de pandemie. Liderul de la Casa Albă l-a acuzat în special pe Ghebreyesus că ar avea o relație prea apropiată cu China și că ar fi tolerat ascunderea de către Beijing a unor informații despre noul coronavirus atunci când COVID-19 încă nu se răspândise în lume.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4752 secunde