Șoferii care circulă fără rovinietă ar putea să scape de amendă

595
Șoferii care circulă fără rovinietă ar putea să scape de amendă - soferirovinieta-1518019992.jpg

Articole de la același autor

Șoferii care circulă fără rovinietă ar putea să scape de amendă, dacă autoritățile îi anunță prea târziu că au încălcat legea. Proiectul legislativ a trecut, recent, de plenul Camerei Deputaților.

În momentul de față, prescrierea intervine în șase luni de la săvârșirea faptei. În cel mult două luni de la momentul în care a fost semnat procesul verbal, șoferul trebuie anunțat că primește această sancțiune contravențională, în caz contrar amenda e ștearsă.

Amenzile pentru cei care circulă cu mașina fără să aibă rovinieta valabilă se vor prescrie în patru luni de la săvârșirea faptelor, se arată în propunerea legislativă. Astfel, termenul ar putea fi mai mic decât cel valabil în prezent, adică cel de șase luni.

Proiectul prevede că, pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenției se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării. În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare, nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul.

Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de patru luni de la data săvârșirii faptei.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA asigură accesul utilizatorilor la baza de date pentru verificarea existenței și valabilității rovinietei.

Modificarea legislativă privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe drumurile naționale din România se impune deoarece norma nu era suficient de clară, iar instanțele interpretau diferit situații reclamate de mulți cetățeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei, a explicat, la Parlament, deputatul PNL Lucian Bode.

"Erau sancționați de mai multe ori conducători auto în intervalul în care CNAIR-ul, în situația de față, era obligat să transmită acel proces-verbal. Întârziau nepermis de mult, nu transmiteau proces-verbal și în continuare primeau amenzi pe bandă rulantă. Instanțele erau sesizate și de aici am pornit cu inițiativa – foarte multe procese pe rol. Noi nu am făcut altceva decât să punem în acord această hotărâre cu legislația", a precizat Bode.

Camera decizională a fost Camera Deputaților, astfel că proiectul merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.068 secunde