Obloane ridicate la mall-uri! "Nimeni nu respectă distanțarea socială!"

Luni, 15 Iunie 2020
188
De ieri s-a intrat într-o nouă etapă de relaxare în ceea ce privește restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Au fost deschise mall-urile, piscinele, sălile de fitness etc, spre bucuria constănțenilor care afirmau că sezonul cald îi prinde "neechipați" corespunzător.

Astfel că, după câteva zile în care în magazinele din mall-uri a fost vânzoleală, comercianții și vânzătorii făcând curățenie și așezând marfa în rafturi, ieri dimineață au fost deschise obloanele. Clienții însă nu s-au înghesuit de la primele ore ale dimineții, au afirmat comercianții.

"Este început de săptămână, multe persoane sunt la serviciu. Dar pe după-amiază, pe seară, ne așteptăm ca numărul clienților să crească considerabil", ne-a declarat reprezentantul unui magazin de articole vestimentare din Centrul "Tom". În schimb, comercianții au remarcat că clienții nu respectă măsurile de distanțare socială.

"Nu ține nimeni cont să intre în număr redus în magazine, să păstreze distanța față de alți clienți sau chiar de personalul unităților. La noi în unitate, de exemplu, am montat paravan de protecție de plexiglas, dar clienții îl ocolesc și vin pe laterala birourilor. De asemenea, nu țin măștile pe gură și nas", ne-a declarat repre-zentantul unei alte unități.

Pe de altă parte, autoritățile atrag atenția că relaxarea măsurilor nu înseamnă renun-țarea la protecția individuală, reprezentată de purtarea măștii de protecție, sau la distanțarea socială. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2587 secunde