Oamenii străzii sunt înghesuiți la Urgență, în timp ce camerele pregătite de primărie sunt ținute la blat

4687
Oamenii străzii sunt înghesuiți la Urgență, în timp ce camerele pregătite de primărie sunt ținute la blat - 116b64bdf2017cde672665fc96b98dcb.jpg
Reprezentanții Guvernului au solicitat, încă de la sfârșitul săptămânii trecute, autorităților locale și instituțiilor cu rol de răspundere, identificarea unor spații pentru adăpos-tirea oamenilor străzii. Măsura se impune, mai ales că la nivel național s-au înregistrat numeroase decese cauzate de temperaturile scăzute, iar persoanele fără adăpost sunt principalele victime.
În municipiul Constanța, un astfel de spațiu este amenajat, în fiecare an, în cadrul sediului Asociației Fair Play, situat în cartierul CET, ne-a precizat Ionuț Pripiși, șeful Direcției Corp Control din cadrul Primăriei Constanța. La fel s-a întâmplat și în aceste zile, când gerul năprasnic s-a abătut asupra orașului. Lucian Cioceanu, directorul executiv al asociației, ne-a declarat că în cadrul clădirii amplasate pe strada Egretei au fost amenajate două camere pentru a-i adăposti pe sărmani, iar în caz de nevoie, spațiul poate fi suplimentat. "Avem două camere, cu câte două paturi. Le-am amenajat de aseară (n.r. duminică seară), după ce am fost anunțați de primărie. Le putem oferi oamenilor străzii ceai cald, mâncare și asistență medicală", ne-a spus reprezentantul asociației. Iar sărmanii pot să stea în spațiul res-pectiv o perioadă mai îndelungată, până trece gerul. Anul trecut, ne-a declarat directorul executiv al organizației, au fost găzduiți 10 oameni ai străzii, în cinci camere, pentru aproape două săptămâni - deși inițial fuseseră amenajate, la fel, doar două sau trei camere.
Deși camerele sunt gata primenite și îi așteaptă pe oamenii străzii, nicio autoritate cu rol de răspundere în strângerea lor de pe stradă nu a fost înștiințată. Astfel, ieri, nu știau de existența spațiului respectiv nici reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, nici cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, dar nici cele de pe salvările Serviciului Județean de Ambulanță, care străbat toată ziua orașul și răspund la solicitările celor cărora li se face milă de nevoiașii fără adăpost. "Nu am fost anunțați de Primăria Constanța că există spațiul de la această asociație", ne-a spus dr. Adriana Câmpeanu, director medical DSP.
Iar în vreme ce spațiul de la Fair Play este curat, încălzit și … gol, camera de triaj de la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Constanța a devenit neîncăpătoare - deși oa-menii străzii nu suferă de nicio afecțiune, iar ținerea lor în spital nu se justifică. Dacă la sfârșitul săptămânii trecute erau cinci oameni ai străzii care se adăpostiseră de frig în unitatea sanitară, ieri numărul lor crescuse deja la 11. Cadrele medicale se așteaptă ca numărul să mai crească, întrucât codul galben este valabil și pentru astăzi și mâine.
Reprezentanții DSP Constanța ne-au comunicat că trimit, începând de ieri după-amiază, cazurile adunate de pe străzi de ambulanțe, la adăpostul improvizat la Fair Play. Totodată, conducerea adăpostului a arătat că persoanele interesate să ofere o mână de ajutor sărmanilor sau aflate în căutarea unui spațiu pentru cei fără un acoperiș deasupra capului, pot apela numărul de telefon 0241/581155. Reprezentanții autorităților locale susțin însă că oamenii străzii ar refuza ajutorul oferit și preferă să rămână pe străzi, pentru a putea cerși.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0397 secunde