O viață întreagă pe stradă! Doarme într-o mașină în spatele Maritimo

41202
7

Articole de la același autor

În spatele centrului comercial Maritimo, pe o alee pietruită doar pe jumătate, cu mult noroi și nenumărate gropi, lângă gardul de plăci de beton, este parcată o mașină roșie veche, cu roțile din față puse sub ea și cu ferestrele aburite. Acolo este "acasă" pentru nea Octavian.

Acolo l-am găsit și noi într-o dimineață însorită de toamnă târzie, cu o carte în mână și cu o pătură pe picioare. Stătea pe bancheta din spate și încerca să nu se miște prea mult, pentru că îl doare tare un umăr. Din cauza problemelor de sănătate, nu-l mai țin picioarele și zilele trecute s-a dezechilibrat și a căzut. Probabil că și-a dislocat umărul, dar nu s-a dus la spital. Spune că nu au cu ce să-l ajute.

Nea Octavian are 67 de ani și locuiește de aproape un an în Dacia veche. Se gândește că îi va fi mai ușor iarna aceasta, pentru că de acolo nu-l poate goni nimeni. Mașina i-a cumpărat-o fiica sa cu 500 de lei, pentru ca să nu mai doarmă în subsolul unui bloc, ca iarna trecută. Femeia nu are unde să îl adăpostească, pentru că stă în casa soacrei ei, împreună cu cei trei copii. Îi duce însă de trei ori pe zi mâncare, îl ia acasă, îl spală, i-a făcut dosarul de pensie, cardul de sănătate, dar are un regret mare: nu poate să îl ia de pe stradă.

"Am depus dosar din 2011 pentru cartierul social Henri Coandă, dar nu i-a fost dată nici măcar o cameră mică. Acum se construiesc alte blocuri, am mers din nou să vorbesc la primărie, dar, la fel, nu mi s-a dat nicio speranță. Am încercat și la azilul de bătrâni de pe strada Unirii. Acolo mi s-a spus de la început că trebuie să aibă pensia cel puțin o mie de lei, ca să poată fi primit. El are pensie de 400 de lei. Nu pot nici măcar să închiriez ceva, pentru că nu am posibilitatea să îl ajut cu plata utilităților. De-abia ne descurcăm așa!", ne-a povestit Mădălina Vișan, fiica lui nea Octavian.

"Nu am reușit să îl internez nicăieri!"

Povestea tristă a celor doi pornește în anii ’90, când, dintr-o familie fericită, așezată la casa ei, printr-o serie de ghinioane, au ajuns pe drumuri. Mădălina era o fetiță bolnăvicioasă, cu probleme grave la plămâni, iar medicii i-au recomandat părinților să o ducă la munte, unde aerul tare o va pune pe picioare. Oamenii au lăsat totul baltă și s-au mutat pe lângă Brașov, unde, mulți ani la rând, au locuit și muncit prin ferme. Când Mădălina a mai crescut, s-au întors în Constanța și au stat cu chirie o perioadă.

"Mama mea a fost alcoolică. La ea a fost o boală foarte gravă, care avea nevoie de tratament. Ajunsese să bea spirt, parfum, orice avea puțin alcool. La 44 de ani a murit și tata nu a mai avut puterea să meargă mai departe. Am rămas pe străzi, am dormit pe unde am apucat. Eu m-am mutat la soțul meu, dar el a rămas pe străzi. De 22 de ani trăiește așa. De puțin timp am reușit să îi fac dosarul de pensie și acum măcar are ăștia 400 de lei. Nu bea deloc. Are probleme cu inima, dar nu am reușit să îl internez nicăieri", ne-a povestit Mădălina.

"Să ne zici unde dormi că, dacă mori, măcar să te găsim!"

Am întrebat-o dacă nea Octavian a mers iarna trecută, când au fost gerurile mari, în adăpostul pus la dispoziție de primărie și ne-a spus că nimeni nu a venit niciodată să îi spună să meargă acolo.

"A stat într-un subsol de bloc, dar îl mai goneau oamenii, se întorcea iar. În fiecare noapte mă gândeam că poate a doua zi îl vor găsi mort. Îl cunosc și polițiștii de la Secția 2. I-au spus: «Nene, să zici pe unde dormi că, dacă mori, măcar să te găsim!», ne-a destăinuit femeia.

Nea Octavian nu ne-a spus prea multe. Doar că au fost ani în care și-a pus speranța într-o locuință socială de la primărie. Acum nu mai speră nimic. Își petrece timpul citind. Înainte se mai plimba prin zonă, dar acum abia mai poate să iasă din mașină.

"Cel mai greu este noaptea. Trece greu timpul. De-abia aștept să se lumineze. Acum nu este frig. Mă învelesc și este bine. Oi vedea cum o fi la iarnă. Oricum este mai bine decât pe stradă. Măcar aici stau liniștit", ne-a spus omul.

v v v

Persoanele care vor să-l ajute pe nea Octavian cu haine, pături sau cu mâncare pot contacta redacția "Cuget Liber", pentru a le oferi datele de contact ale fiicei acestuia. 

Comentează știrea

Mos Ion
4 noiembrie 2016
Un caz foarte sensibil !

Poate intervine redactia pe langa primarie , nu se poate asa ceva.....''blocurile'' sociale sunt pline de tigani ciorditori iar amaratul asta doarme sub cerul liber ! Presa trebuie sa sensibilizeze cumva primaria vis-a-vis de acest caz !

Cunoscut
4 noiembrie 2016
Soc

Omul asta a fost și sportiv de performanta , a practicat boxul ceva timp dar și pe el bautura la pus pe cchituci. Într-adevăr sunt plini de tigani la Henri Coandă dar nu toți trebuiesc băgați în aceeași oala, fără ura de rasa

Murphy
5 noiembrie 2016
Il cunosc pe Nea Octavian

Omul ste mai tare decat credeti voi. Are o coltura si o civilizatie aparte. este absolvent al Universitatii Bucuresti - Facultatea de filologie, i-am vazut diploma in Tomis 3, cand statea si citea carti pe o bordura de la farmacia Help Net. Mi-a recitat din Eminescu ,Blaga, Goga, e doxa de cartte si are o memorie de elefant, nu glumesc, e pe bune. Apoi am vorbit cu el de performanta sportiva, a boxat la Box Club Braila, a fosat antrenat de Nea Mitica Bobinaru, mentorul fratilor Cutov, spaima lui Ibrahim Faredin din Constanta, Nicolae Covaci raposatul militian boxer ucis prin taierea gatului de un traficant din Galati,la Braila pe vremea lui Ceusescu, prin 1975, a fost organizat si un Memorial de Box Memorialul Covaci. I-am dat multe carti din biblioteca mea pentru ca mi-a spus ca-i place foarte mult sa citeasca, i-am dat si niste tuica de pe balcon, eu nu mai cunsumam iar lui ai era benefica pe strada noaptea . Daca nu ma credeti luati-l domnilor de la Cuget Liber la sigur, dati-i un test de cunostinte si o sa va convingeti ce stie acest om. Repet am vazut diploma lui de la Universitatea Bucuresti, si nu era un fals, era chiar a lui. A profesat si ca profesor de limba romana o perioada, este un talent real.

Un alt batran
6 noiembrie 2016
mila

Un alt batran sta intr-o dacie dinainte de vara ;a intersectia din cartierul CET fix langa telegraf vis-avi de statia de 101 si acum cateva zile am trecut iar si mi s-a facut mila de el are un geam spart sta intr-o dacie breack alba... cu ce sa-i ajutam

stefan
6 noiembrie 2016
pai si facem si noi ceva mai cuget liber?

si pana la urma facem si noi ceva o campanie de mobilizare? cine strange fonduri ptr ca sigur sunt pers care vor sa ajute si nu cred ca daca fiecare se duce cu o patura ajuta cu ceva, petitie semnata la primarie ceva nu doar articole scrise si " vedeti ca e in spate la maritimo"

Nicu
7 noiembrie 2016
oferta lucru acasa

S-a lansat deja Proiect B! Numai cand vrei sa castigi bani: Proiect B! Numai cand vrei castiguri sigure: Proiect B! Proiect B: siguranta si stabilitate! Proiect B: siguranta si seriozitate! Cere detalii mai multe la adresa de email: [email protected]

Vasile
29 noiembrie 2016

Am o sugestie pentru autoarea articolului si redactie: puteti sa ii spuneti omului chiar Octavian? ..Fara "nea" .. fara "tataie".. In alta ordine de idei... Iarna e ger tare intr-o masina care sta pe butuci.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5006 secunde