Mai multe ştiri online:

O nouă repriză de iarnă, la Constanța. Autoritățile, mobilizate să nu lase orașul să se blocheze

Ştire online publicată Luni, 22 Ianuarie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Iarna vine în reprize la malul mării, însă le-a dat răgaz autorităților să se pregătească astfel încât să nu fie luate prin surprindere, ca la începutul săptămânii trecute. În urma atenționărilor de vreme rea emise de Centrul Meteorologic Dobrogea, în cadrul Primăriei Municipiului Constanța s-a întrunit încă de sâmbătă Comandamentul pentru Situații de Urgență, pentru a fi luate măsurile de prevenție ce se impun. 


13 sărărițe au fost pregătite pentru a împrăștia material antiderapant pornind din intersecțiile de la Poarta 1, bulevardul Ferdinand - bulevardul Tomis, bulevardul Mamaia - Pescărie, bulevardul Alexandru Lăpușneanu - bulevardul Aurel Vlaicu, strada Suceava - Boema, bulevardul I.C. Brătianu, Șoseaua Mangaliei - bulevardul 1 Mai, bulevardul I.C. Brătianu - Cora, bulevardul Aurel Vlaicu - Pod Cumpenei. 


Zonele vizate în principal vor fi intersecțiile, străzile care se află în pantă, bulevardele, străzile principale și instituțiile publice (unități de învățământ, spitale, secții de poliție și alte instituții). Totodată, 27 de utilaje cu lamă sunt în dispozitiv pentru a ieși pe străzi, dacă situația o va impune. 


De asemenea, având în vedere prognoza pentru următoarele zile, 10 freze cu lățimea de lucru de 75 cm vor fi pregătite pentru a degaja zăpada și a asigura accesul în stațiile RATC, trotuare și treceri de pietoni cu plecare din intersecțiile bulevardul Ferdinand - strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Mamaia - strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Tomis - bulevardul Alexandru Lăpușneanu, strada Soveja - strada Primăverii, bulevardul Tomis - strada Soveja, bulevardul 1 Decembrie 1918 - bulevardul Alexandru Lăpușneanu, bulevardul I.C. Brătianu - strada 1 Decembrie 1918, platou Gară CFR, Șoseaua Mangaliei (zona Billa), strada Caraiman - bulevardul 1 Mai vechi. 


Adăpost pentru oamenii străzii 


„Reprezentanții Serviciului Gestionare Spații Verzi din cadrul primăriei vor fi pregătiți să intervină cu patru echipe formate din alpiniști și țapinari, iar reprezentanții Poliției Locale, împreună cu cei ai Poliției Rutiere, vor patrula pentru asigurarea fluenței traficului rutier și vor interveni dacă situația o impune. Reprezentanți ai Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul primăriei vor monitoriza permanent situația pe străzile din municipiu și vor solicita intervenția instituțiilor și societăților abilitate”, precizează Ionela Bărboi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța. 


Potrivit acesteia, la nivelul municipiului, a fost amenajat și un adăpost pentru oamenii străzii, cu 20 de paturi, în care persoanele fără adăpost vor putea servi băuturi calde și sandwich-uri. 


„Rugăm constănțenii să nu staționeze autovehiculele în locuri care ar împiedica accesul autovehiculelor cu competențe în asigurarea serviciilor de urgență. Reamintim faptul că persoanele fizice și juridice au obligația, conform HCL 184/2013, să asigure îndepărtarea țurțurilor, a zăpezii și a gheții din zona imobilelor și depozitarea acestora în afara părții carosabile și în alte locuri în care circulația pietonală să nu fie afectată. Pentru a evita posibilele accidente, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză care să nu depășească 30 km/h, iar autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă. Totodată, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun și evitarea folosirii autovehiculelor personale”, mai spun cei de la primărie. 


Unde puteți semnala problemele 


Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la Dispeceratul Primăriei municipiului Constanța - 0241/550055, la Dispeceratul Serviciului Administrare Spații Verzi - 0722/545.366 și 0241/488.171 sau la Dispeceratul Poliției Locale - 0241/484.205. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7036 secunde