O nouă încercare! „Explodează” preţul gigacaloriei de la 1 ianuarie, la Constanţa?

Marţi, 23 Noiembrie 2021, 00:01
2668
În plină iarnă, Primăria Constanţa schimbă regulile jocului şi măreşte, de la 1 ianuarie 2022, preţul gigacaloriei pentru consumatorii casnici care încă mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Reamintim că, prima încercare de majorare a tarifului nu a primit votul consilierilor locali, la finele lunii septembrie.

Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local programată vineri, 26 noiembrie, se află proiectul de hotărâre privind stabilirea preţului local pentru populaţie al energiei termice de către Societatea Termoficare Constanţa SRL şi a subvenţiei unitare acordate populaţiei pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022. Pe scurt, autorităţile locale propun menţinerea tarifului pentru populaţie de 250 lei per gigacalorie pentru lunile noiembrie şi decembrie, însă cresc preţul pentru lunile ianuarie, februarie şi martie 2022 la 450 lei per gigacalorie. Creşterea preţului este motivată de scumpirea costului de producţie a energiei termice.

Însă, conform raportului de specialitate elaborat de directorul Societăţii Termoficare Constanţa SRL, Liviu Popa, după 1 ianuarie 2022, se micşorează semnificativ cuantumul subvenţiei unitare acordată populaţiei. „Subvenţia unitară pentru populaţie va fi de 1.087,79 lei per gigacalorie, între 1 noiembrie şi 31 decembrie 2021, şi 739,36 lei, între 1 ianuarie şi 30 aprilie 2022”, este specificat în raport. Cu alte cuvinte, primăria taie din subvenţia pentru populaţie.



Moştenire grea


Este a doua oară când autorităţile încearcă să majoreze preţul gigacaloriei pentru constănţeni. La finele lunii septembrie, propunerea era ca populaţia să plătească 300 de lei gigacaloria, faţă de 250 lei, iar subvenţia să fie de 734 lei, însă consilierii locali s-au opus şi proiectul de hotărâre nu a fost aprobat. Primarul Vergil Chiţac a subliniat atunci că municipiul Constanţa riscă să rămână fără căldură şi că măsurile prezente sunt necesare. „Neplata preţului real, ani de zile, a dus la acumularea de datorii către furnizori. Dacă nu ne raportăm şi nu plătim şi pierderile, aceste datorii vor creşte şi, la un moment dat, furnizorii vor putea să ceară falimentul CET-ului. Dacă se întâmplă acest lucru, am pus cruce şi ne-am luat adio de la sistemul centralizat de încălzire al Constanţei. Ideea este ca de acum încolo să nu mai acumuleze datorii”, a declarat edilul, pe 30 septembrie. După votul negativ din partea consilierilor, primarul a adăugat: „În aceste condiţii, în prag de sezon rece, SC Termoficare Constanţa intră în faliment!”.

Rămâne de văzut dacă de data aceasta va reuşi să îi convingă pe consilierii locali să aprobe noul proiect de majorare a preţului gigacaloriei.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2515 secunde