O mână de ajutor întinsă unei familie cu șase copii din Rasova

5621
O mână de ajutor întinsă unei familie cu șase copii din Rasova - 7e07d99a704ed310140295332558885a.jpg

Articole de la același autor

Au auzit despre desene animate, jucării sau basme cu zâne și zmei doar din ce le-au povestit alți copii de prin comună. Înghesuiți alături de mama lor și de tatăl vitreg în bordeiul ridicat la marginea localității, cei șase prichindei ai familiei Iorga din Rasova și-au trăit copilăria fără energie electrică sau apă curentă. Nu au mers nicio zi la școală și au învățat să considere un lux mâncarea și îmbrăcămintea.

Copilăria a numeroși micuți din mediul rural din județul Constanța este umbrită de sărăcie. Părinții nu au un loc de muncă stabil, familia este numeroasă, cu multe guri de hrănit, iar singurele surse de venit sunt alocațiile copiilor și ajutorul social. Flămânzi în cea mai mare parte a timpului, copiii sunt obișnuiți să trebăluiască prin gospodăria sărăcăcioasă sau la câmp, nicicum să buchisească literele abecedarului.
Astfel au trăit, în ultimii ani, și membrii familiei Iorga din comuna Rasova. Maria Iorga, de 32 de ani, a adus pe lume șase copii (patru băieți și două fete), cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, dar nu a reușit, împreună cu tatăl micuților, să-și încropească o gospodărie. Au ridicat un bordei, de câțiva metri pătrați, din chirpici, în care se înghesuiau cu toții. "Munceam cu ziua ca să avem bani. El bea și fuma toți banii pe care îi câștiga, nu aveam mâncare pentru copii, mă ținea în frig, nu mă lăsa să intru în bordei dacă nu-i aduceam bani, era greu. A murit în urmă cu doi ani, s-a înecat cu o bucată de carne de oaie. M-a lăsat cu șase copii și niciun mijloc pentru a-i crește", povestește, cu lacrimi în ochi, femeia. Cât despre viața în bordei, femeia spune că micuții au avut cel mai mult de suferit, căci erau mereu bolnavi, din cauza frigului.
După moartea fostului bărbat, Maria s-a recăsătorit, dar situația financiară nu s-a îmbunătățit. Copiii au crescut, dar niciunul dintre ei nu a mers la școală, mama dând vina pe lipsurile bănești. Nu aveau cu ce să se încalțe, haine, iar în unele zile, nici ce să mănânce. Mai mult, pentru că bordeiul era la marginea comunei, nu aveau nici energie electrică sau apă curentă.

S-au mutat în casă nouă
În ianuarie 2009, problemele familiei Iorga au ajuns la urechile membrilor Fundației ADRA, care s-au decis să le dea o mână de ajutor. Cu ajutorul donațiilor și contribuțiilor membrilor, Fundația ADRA le-a ridicat celor opt suflete ale familiei din Rasova o căsuță cu două camere, în imediata vecinătate a bordeiului, pe un teren dat în concesiune de Consiliul Local. Construcția casei a fost finalizată în octombrie, moment în care a fost și mobilată, tot din donații. Per total, investiția se ridică la peste 11.500 de euro, iar în sărăcia care caracterizează Rasova, cei opt membri ai familiei Iorga se pot mândri că au cea mai modernă casă din comună.
Duminică, 1 noiembrie, familia Iorga s-a mutat în casa cea nouă, în prezența reprezentanților ADRA și ai Primăriei Rasova.
"La început erau foarte reticenți, fugeau când ne vedeau că venim să lucrăm la casă. În timp s-au obișnuit însă și au început să ne ajute", ne-a spus unul dintre membrii Fundației ADRA despre beneficiari.
Pe terenul atribuit de primărie, Maria și Aurel Iorga au cultivat, în această vară, diverse legume, iar acum se mândresc și cu o cămară plină. "Am pus niște gogoșari, niște castraveți, ce s-a făcut în grădină. A ieșit și porumbul, deși l-am pus foarte târziu, dar am cu ce să hrănesc animalele", ne-a spus Aurel Iorga. Animalele - adică un măgar și vreo șase rățuște.

Trei dintre copii au intrat în clasa I
Cu ajutorul asistentei sociale de la Primăria Rasova, patru dintre copii au fost incluși în sistemul de învățământ. "Cel mai mic, Marius, are cinci ani și a merge la grădiniță acum. Alți trei, Georgiana, de șapte ani, Arsene, de nouă ani și Mihăiță, de zece ani, au fost înscriși în clasa întâi. Pe cei doi mai mari, care au 12 și 14 ani, nu au vrut să-i primească la școala din comună, mi-au spus că trebuie să-i duc la școala din Cernavodă. Dar este prea departe, cu ce să le plătesc transportul până acolo? Ei vor rămâne deocamdată acasă", a adăugat mama copiilor.
De altfel, greutățile nu s-au încheiat odată cu ridicarea casei, fapt pe care îl admite și Maria Iorga. Cele opt suflete trăiesc din 300 de lei pe lună, respectiv din alocațiile pe care le primesc patru dintre copii și ajutorul social. Deocamdată, locuința lor nu a fost racordată la rețeaua de energie electrică sau la cea de apă curentă, dar primarul Mihalache Neamțu a afirmat că se fac toate demersurile în acest sens. Iar atunci vor trebui să plătească și utilitățile, dar nu au speranțe că vor găsi locuri de muncă stabile. "Va trebui să avem grijă de gospodărie, vom vedea cum vom face", ne-a spus Maria Iorga. Membrii Fundației ADRA au arătat că vor continua să-i sprijine familia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 03 Noiembrie 2009
Stire din Cetățenești : Tată doar cu numele…
Pagina a fost generata in 0.5719 secunde