Monumentul istoric a fost cumpărat și ar putea fi redat comunității

O istorie tumultoasă. Renaște Hotelul Intim din Constanța?

4838

Articole de la același autor

Week-end-ul trecut, Hotelul Intim din zona peninsulară a Constanței și-a deschis porțile pentru prima dată după mai bine de 15 ani, timp în care a stat ferecat și abandonat. Parterul și grădina faimoasei clădiri istorice au găzduit o petrecere cu muzică electronică și intrare plătită. Sute de tineri din Constanța și București au pășit pragul clădirii considerată monument, mulți fără să cunoască istoria sa tumultoasă.

Arcadele, ornamentele, picturile delicate de pe pereți sunt toate întregi, doar pe alocuri, pe casa scării, vopseaua a început să se descojească. La etaje, însă, totul este distrus. Nu mai există mobilier, toaletele sunt sparte, iar peste tot praful este de două degete.

Curtea interioară, însă, și-a păstrat farmecul de odinioară, iar vegetația crescută necontrolat în ultimii ani nu face decât să-i sporească intimitatea și să-i dea un aer aparte. Aproape că te aștepți ca să zărești, într-un colț, la o măsuță, bându-și cafeaua dintr-o ceașcă de porțelan dantelat, o domniță îmbrăcată în rochiță de brocart și cu o umbreluță așezată delicat în poală.

De la trei milioane de euro, la un milion de euro

Hotelul Intim, numit cu multă vreme în urmă Hotel D’Angle-terre, este cel care l-a găzduit pe poetul nepereche, Mihai Eminescu, în iunie 1882. Din mansarda imobilului, povestea poetul că vede marea nesfârșită și îi scria versuri de dragoste iubitei lui, Veronica.

Hotelul de lux din perioada interbelică a avut două moștenitoare, Angela și Elisabeta Tîrpa, din București. În urmă cu mai bine de trei ani, imobilul era scos la vânzare cu un preț în jur de trei milioane de euro. În anul 2017, pe un site specializat în vânzări de clădiri istorice, clădirea avea prețul de pornire de 1 milion de euro. Astăzi, el este vândut. Nu se știe cine sunt noii proprietari, însă, se pare că aceștia doresc să îl reabiliteze și să îl redeschidă, primul pas fiind făcut chiar în week-end-ul trecut, când sala mare de la parter și grădina au prins din nou viață.

Proprietatea are 931 de metri pătrați de teren, iar clădirea are suprafața utilă 1.245 de metri pătrați, cu subsol, parter, două etaje și mansardă. În total, sunt 31 de camere și 26 de băi. Imobilul este clasat ca monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, clasă B.

Povești cu fantome și versuri de dor…

Mult timp, s-a spus despre Hotelul Intim că este bântuit. Au apărut chiar povești cum că aici și-ar fi găsit sfârșitul o tânără orfană bolnavă de leucemie. Neavând vreo rudă, angajații hotelului s-au ocupat de înmormântare, apoi i-au pus lucrurile în beci. Dar, multă vreme, peste noapte, lucrurile ei reapăreau în fața camerei în care locuise. Poveștile cu fantome nu i-au alungat însă pe hoții care, au cărat, pe rând, tot ce se putea fura din hotelul de lux. Au dispărut, pe rând, mobilierul, candelabrele, mobilierul, chiar și o parte a instalațiilor electrice și sanitare.

Cu toate acestea, hotelul încă mai poartă un aer misterios și, atunci când prin geamuri intră o rază timidă de soare, ai putea să juri că auzi penița ascuțită a lui Eminescu așternând pe o foaie fină gânduri de dor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4075 secunde