O fibulă din aur masiv a transformat locuitorii orașului Hârșova în căutători de comori

Uneori, în viață, avem impresia că nu ne ajunge timpul pentru a afla tot ce ne interesează despre un loc anume, istoria acestuia și oamenii care au trăit înaintea noastră de-a lungul timpului. La Hârșova, spre exemplu, există, la tot pasul, resturi de ziduri, care ascund informații despre evoluția umană, despre istoria noastră.

În urmă cu aproximativ un secol, Pamfil Polonic scria că peste tot în oraș se văd urme de ziduri și cărămizi romane. De-a lungul timpului, urmele zidurilor au dispărut, însă pretutindeni există în adâncul măruntaielor pământului numai fragmente de vase din ceramică, oase de animale, piatră silnicită din trupul vechilor fortificații, schelete umane.

"Memoria locurilor este scurtă și de cele mai multe ori ignorată cu bună știință. Aici, în cazul nostru, oamenii care au construit orașul modern, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au folosit piatra din vechile cetăți. O bună parte din case s-au așezat peste necropolele antice și medievale, așa cum s-a procedat până aproape în zilele noastre. Nu au scăpat nici ruinele primei biserici moderne, Sf. Nicolae, ridicată de mocanii ardeleni pe la 1857. Pe locul ei a răsărit o casă cu toate acareturile...Ne întrebăm de multe ori cu ce am greșit de am ajuns aici sau abia aici, și ne revoltăm pe propria soartă. Nu ne recunoaștem în ruptul capului vina. Ni se pare că nimic rău nu s-a întâmplat, că totul este firesc. Dimpotrivă! S-au întâmplat prea multe și noi suntem vinovații. Abia acum, când am reușit să despletim un pic ițele încâlcite ale istoriei locului, ne dăm seama de dimensiunea dezastrului...Ne putem imagina cum ar fi arătat astăzi Hârșova cu toată istoria ei la vedere? Ultimele pietre ale cetății, care au trăit sute de ani, mângâierea razelor de soare trimise din toate punctele cardinale, au fost condamnate și executate prin betonare, în garduri înalte, înfricoșătoare, hidoase. Nu au scăpat nici cele scoase la lumină din săpăturile arheologice îngrămădite, pe marginea șanțurilor, prin cetate, în speranța că vor fi refolosite într-o bună zi la restaurarea ei. Așa de tare s-a răscolit pământul acesta, încât cu bună știință, tacit, în complicitate unii cu alții, cu propriii copii, cu întreaga comunitate, cu toate autoritățile, întorcând spatele trecutului zeci și zeci de ani, am distrus practic o întreagă istorie. Mă întreb, din ce în ce mai des, cum se face că popoarele care au venit mai târziu în Europa și s-au așezat împrejurul nostru și-au asumat mult mai mult istoria locurilor și au păstrat vechile monumente? Ba mai mult decât atât, chiar le-au restaurat, le-au redat circuitului turistic, le-au transformat în modele de conviețuire istorică și au devenit surse importante de venit. Numai la noi nu s-a putut!", a declarat, pentru "Cuget Liber", arheologul Constantin Nicolae.

"Cupele mușcau din pământul adormit de două mii de ani"

Acesta a mai spus că anul 1987 rămâne un reper pentru arheologia preventivă la Hârșova. La construirea platformei industriale din partea de răsărit a orașului s-au efectuat cercetări cu valoare excepțională pentru antichitatea dunăreană și nu numai. Istoricul își amintește că la una din conferințele orășenești ale partidului comunist, unde trebuia să se propună și să se susțină realegerea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea partidului, atunci când s-a lansat solemn propunerea și toată lumea trebuia să se ridice în picioare pentru a aplauda, unul din participanți, în frământarea dinaintea uralelor, a strigat în gura mare că nu este de acord cu așa ceva.

"Toată lumea a încremenit. S-a așternut o liniște adâncă, amestecată cu teamă. Aproape că nu se mai putea respira.

I s-a cerut tovărășește omului să-și explice atitudinea. Cu mult curaj, acesta a spus că gestul lui se leagă de lipsa de interes a conducerii superioare de partid față de orașul Hârșova. S-a revenit la propunere și toată lumea a sărit grăbită, cu entuziasm, ca arcul, la aplauze și urale, de teamă să nu mai apară alte voci. Cert este că, după acest moment, localității i s-a acordat mai multă atenție. În anul 1986, Ceaușescu a vizitat orașul și de pe un deal, unde i s-a amenajat un loc special ca să vadă și să fie văzut de la kilometri buni de lumea adusă din toate satele și comunele învecinate, ba chiar și de pe la unități economice din județ, a rotit, deodată, mâna spre oraș. Asistența știa că asta va însemna ceva. Dar ce? Am aflat în scurt timp. «Aici să faceți o platformă industrială cu o întreprindere de sârmă și cabluri și un șantier naval», asta a decis pe loc Ceaușescu. Perimetrul pe care urma să se construiască noile obiective era ocupat însă de o așezare getică cu necropola tumulară aferentă și o necropolă plană de epocă romană. În luna aprilie a anului 1987 au început deja excavațiile. Cupele mușcau din pământul adormit de două mii de ani, scoțând la suprafață zeci și sute de vase din ceramică. Am reușit să recuperăm, prin bunăvoința unor muncitori, câteva vase întregi și multe, foarte multe, sparte de utilaje. Strigătele noastre, demersurile disperate, către autorități, au dat roade abia după câteva luni. Discuții aprinse, discuții protocolare, reproșuri, negocieri, amenințări, promisiuni. Toate se rostogoleau cu viteza fulgerului. În cele din urmă s-a ajuns la eternul compromis. Pentru așezarea getică a fost deja destul de târziu. S-a mai recuperat ceva, ceva, prin săpătură arheologică. Și necropola plană romană a fost distrusă în bună măsură, însă nu pe proprietățile oamenilor din zonă care au fost expropriați mult mai târziu", a completat Constantin Nicolae.

Aici, a fost descoperită o cruce, care a declanșat o întreagă isterie, cruce care era, de fapt, o fibulă cu capete în formă de bulbi de ceapă, din aur masiv, în greutate de peste 50 grame. Oamenii din zonă au ajuns cu ea într-unul din atelierele Fabricii Energia din apropiere. Au introdus piesa în acid și au încercat să o desfacă, prinsă într-o menghină, bucată cu bucată, iar aceasta poartă și acum, vizibil, semnele întâlnirii cu civilizația secolului XX.

Continuarea poveștii o veți citi într-una din edițiile următoare ale cotidianului nostru. (Sursa foto - Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 – 2012)