Nunţile, botezurile şi evenimentele private vor fi interzise de luni

665
Nunţile, botezurile şi evenimentele private vor fi interzise de luni - ministrulcsekeattiladacaneopriml-1634887764.jpg

Articole de la același autor

De luni vor intra în vigoare noi restricţii pentru români din cauza situaţiei sanitare dezastruoase la nivelul întregii ţări. Ministrul interimar al Sănătăţii a anunţat la Digi 24 că nunţile, botezurile şi petrecerile private vor fi interzise, măsura se va aplica şi pentru persoanele care sunt vaccinate. De asemenea, certificatul verde va fi obligatoriu în sănătate. Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, susţine că în prezent nu se întrevede finalul pandemiei de COVID-19, existând posibilitatea ca numărul infectărilor să ajungă la peste 20.000 de cazuri zilnic. Printre măsurile discutate vineri în ședința CNSU vor fi propuse restricții dure. În restaurante și cafenele accesul va fi permis doar pentru cei care prezintă un certificat verde. De la regula prezentării certificatului verde sunt exceptate farmaciile și magazinele. „Aici și cei care sunt vaccinați sau au certificatul verde vor fi supuși la această măsură pentru că realitatea ne-a arătat că nu am reușit să controlăm. Vor fi interzise evenimente private, nunți, botezuri, onomastică, orice altceva, că e spațiu închis sau deschis. Restaurantele, cafenelele pot să rămână deschise pentru vaccinați. La partea de spații culturale, în mod sigur doar pentru cei care au certificat verde și este în discuție să coborâm procentul, pragul spectatorilor la evenimentele culturale, de la 50% la 30%”, a mai spus ministrul Sănătății.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6071 secunde