Nu cumpara fișete metalice neasamblate! Iată ce alte lucruri trebuie să ai în vedere

151
Nu cumpara fișete metalice neasamblate! Iată ce alte lucruri trebuie să ai în vedere - fisetemetaliceofficeclass-1515317900.jpg
Fișetele metalice sunt piese de mobilier pentru birou care te ajută la organizarea, clasificarea și arhivarea documentelor importante dintr-o firmă sau companie. Totodată, acest tip de mobilier poate fi utilizat și pentru depozitarea anumitor produse, instrumente sau echipamente. Indiferent de domeniul activității – industrial, comercial sau segmentul servicii –, fișetele metalice își găsesc utilitatea în orice spațiu.

Astfel, fișetele sunt menite să-ți ușureze munca și să contribuie la organizarea cât mai practică și eficientă a spațiului tău de lucru. Aceste produse reprezintă o investiție pe termen lung în cadrul unei organizații. Așadar, trebuie să ai în vedere anumite aspecte foarte importante în acest sens, ca tu să te bucuri de cele mai durabile și utile fisete metalice:

1. Nu cumpăra fișete metalice neasamblate!

în primul rând, trebuie să știi că montarea unui fișet poate fi foarte complicată și poate dura foarte mult. Dacă nu te pricepi, există chiar riscul să strici produsele respective. Pentru a evita să pierzi timp și energie, cumpără fișete metalice complet asamblate! Astfel te vei putea folosi de ele practic și eficient, imediat ce le-ai achiziționat. Spre exemplu, la OfficeClass.ro găsesști dulapuri și fișete gata asamblate, cu livrare rapidă.

2. Alege să comanzi de pe Internet!

Optează pentru un magazin de birotică online care comercializează și mobilier de birou, de unde poți comanda simplu și rapid produsele de care ai nevoie. Astfel vei avea posibilitatea să analizezi cu atenție toată gama de fisșete metalice și să citești în detaliu toate informațiile despre acestea. În plus, de obicei transportul e gratuit (prin intermediul propriului parc auto sau prin curierat rapid). În felul acesta vei economisi bani, timp și energie, deoarece vei primi produsele comandate direct la adresa indicată de tine.

3. Optează pentru un furnizor care să îți ofere soluții complete!

Indiferent că ai nevoie de fișete metalice simple sau personalizate, cu mai multe rafturi sau cu seif/casetă, asigură-te că oferta magazinului cuprinde o gamă cât mai variată de produse la cel mai bun raport calitate-preț. Spre exemplu, există posibilitatea să ai nevoie de polițe suplimentare. Asigură-te că furnizorul respectiv ți le poate livra la comandă! Alegând un singur furnizor, vei economisi resurse prețioase.

4. Profită de reduceri și oferte-cadou!

Deoarece poți avea nevoie de mai multe fișete metalice, în funcție de mărimea companiei și volumul de muncă, trebuie să ai în vedere magazinele cu reduceri de preț și oferte-cadou, care te răsplătesc cu puncte de loialitate și bonusuri.

5. Fii atent la specificațiile tehnice!

Cumpără fișete fabricate în Italia sau numai de la producători de top, cum ar fi +Plus Mobilier. Acestea au o construcție durabilă din oțel și spații special configurate pentru nevoile tale. În general, un fișet rezistent și durabil trebuie să aibă o structură solidă realizată din tablă de oțel profilată, cu o grosime de minim 0,6 mm. În plus, materialul trebuie să fie tratat special ca să nu ruginească în timp. Totodată, e indicat ca fișetul să fie vopsit ignifug, pentru siguranță sporită în caz de incendiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0481 secunde