Norvegia își închide granițele pentru persoanele care nu locuiesc în țară
Articole recomandate
Elevii constănţeni au plantat 2.500 de puieţi de arbori
29 Martie 2024
A fost promulgată legea țigărilor electronice. Sunt interzise în cluburi și restaurante!
29 Martie 2024
O nouă trecere de pietoni a fost înființată, la Constanţa
29 Martie 2024
Transport cu depășiri pe traseul Constanța Poarta 7 – Siret
29 Martie 2024
Atenție! Se oprește apa în mai multe zone din Constanța
29 Martie 2024
Intrarea în Norvegia va fi permisă, de vineri, doar pentru persoanele care au cetăţenie norvegiană, cele care au domiciliul sau reşedinţa în această ţară, membrii de familie ai persoanelor care au reşedinţa în acest stat, persoanele aflate în tranzit aeroportuar şi alte câteva categorii, transmite Agerpres și Digi24.
Noile măsuri intră în vigoare vineri şi sunt valabile până la data de 12 februarie, a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, cei care au în continuare acces pe teritoriul Norvegiei sunt: transportatorii profesionişti de mărfuri şi persoane; membrii echipajelor navale şi cei ai echipajelor aeriene; jurnaliştii şi alt tip de personal aflat în misiune pentru o instituţie media străină; persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive, de exemplu pentru îngrijirea copiilor minori, pentru acordarea de îngrijire anumitor categorii de persoane vulnerabile sau din alte motive de asistenţă socială; persoanele care îşi desfăşoară activitatea în domenii sociale considerate critice; personalul medical din Suedia şi Finlanda care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciului norvegian de sănătate şi îngrijire.
Totodată, cu titlu excepţional, va fi permis accesul pe teritoriul norvegian persoanelor care au început deplasarea către Norvegia anterior intrării în vigoare a noilor măsuri.
- Toate celelalte măsuri anunţate anterior cu privire la regimul de călătorie în Norvegia rămân în vigoare. Condiţiile de călătorie în Norvegia în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile la www.mae.ro/node/51923.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021
Joi, 28 Ianuarie 2021