Nivelul amenzilor pentru persoanele care nu combat ambrozia se majorează. Cât sunt acestea

411
Nivelul amenzilor pentru persoanele care nu combat ambrozia se majorează. Cât sunt acestea - undeesteambrozievezizonelederasp-1595090243.jpg
Nivelul amenzilor minime pentru persoanele fizice sau firmele care nu iau măsuri pentru evitarea instalării și răspândirii ambroziei și eliminarea prezenței acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane s-au majorat de sâmbătă, conform celei mai recente legi publicată în Monitorul Oficial, potrivit Digi24.


Este vorba despre Legea 129/2020 pentru modificarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei.


Legea 129/2020 prevede sancționarea cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea regulilor privind combatea ambroziei.


Constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, conform noilor modificări, relatează Mediafax.


Nivelul minim al amenzilor pentru persoanele fizice a crescut de la 750 de lei la 1.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice, nivelul minim al amenzii s-a dublat de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8465 secunde