Flota comercială a României, acum 20 de ani

"Naufragiul" Puterii politice lungește agonia flotei naționale

550

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Criza flotei naționale se ține de mână cu cea a Puterii politice. Remanierile guvernamentale, schimbările de titulari ai Ministerului Transporturilor nu au condus la soluționarea gravelor probleme cu care se confruntă companiile de navigație și echipajele. Dimpotrivă, necazurile continuă să se acumuleze, în ciuda eforturilor disperate ale factorilor responsabili din flotă de a-i oferi Puterii politice soluții "pe tavă". 
"Cele mai fierbinți probleme la această oră - afirmă Aurel Stoica, secretarul general al Sindicatului Liber al Navigatorilor - sunt cele referitoare la siguranța vieții la bordul navelor companiei Navrom și recuperarea drepturilor navigatorilor aflați pe mare sau pe uscat. 
În prezent, mai mult de 10 nave, ancorate în diverse porturi ale lumii sunt lipsite de alimente, apă și combustibil. Viața echipajelor este în pericol. Din când în când, se mai asigură o aprovizionare sumară, neîndestulătoare. Cât privește creanțele față de navigatori, suma totală, pe cele trei companii de stat, depășește 6 milioane de dolari, din care: 4,5 milioane de dolari la Navrom; 1,2 milioane de dolari la Romline, 0,3 milioane de dolari la Petromin". 
Adâncirea crizei politice a perturbat raporturile de comunicare cu Puterea, consideră Aurel Stoica. 
"Chiar dacă am putut comunica cu ministerele Transporturilor, Finanțelor, Privatizării și cu FPS, reușind să facem înțeleasă situația gravă a flotei, au intervenit o serie de elemente perturbatoare, care n-au permis circulația mesajului spre Guvern și președintele FPS, adică spre cei care dețin pârghia soluționării crizei shipping-ului românesc".
Când a fost vorba de flotă, instituțiile Puterii au manifestat o ciudată paralizie. 


"A lipsit voința politică" 
"A lipsit continuu voința politică. Toată lumea ne dă dreptate - spune Aurel Stoica - dar nu avem parte de ea. Există soluții valoroase, precum: programul de restructurare-privatizare a flotei (aprobat de FPS), cea privind plata datoriilor și proiectul de ordonanță privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional (elaborat de Ministerul Transporturilor). Ele au sprijin din partea companiilor de navigație, a SLN și a navigatorilor, dar nu se materializează în acte normative, în acțiuni practice". 
Observațiile secretarului general al Sindicatului Liber al Navigatorilor surprind o realitate mai profundă: existența unor falii adânci între structurile puterii politice din România determină impotența instituțiilor statului în soluționarea gravelor probleme ale țării. Cu alte cuvinte, câtă vreme nu se va reface angrenajul politic, până ce nu se va pune capăt crizei profunde a instituțiilor Puterii, flota națională nu are șansă să iasă din agonie. (1 aprilie 1998) 


Statul patron administrează dezastrul flotei naționale 


"Situația flotei naționale a devenit catastrofală. Companiile de navigație ale statului au intrat în colaps. Mesajele de la bordul navelor sunt disperate. Un număr de 49 de nave (28 de la Navrom, 10 de la Romline și 11 de la Petromin) sunt abandonate în întreaga lume, iar cei 1.000 de marinari de la bordul lor se zbat să supraviețuiască. De pe 12 nave, rămase fără strictul necesar menținerii vieții, echipajele au anunțat că vor lansa semnalul SOS și vor declara «rol de abandon». Alte 12 nave vor fi vândute, în perioada imediat următoare, pentru datorii, de instanțele de judecată străine. Numeroase nave au devenit închisori plutitoare. Compania Navrom nu mai poate comunica cu echipajele". Aceasta este imaginea flotei naționale, schițată, la conferința de presă de ieri, de liderii Sindicatului Liber al Navigatorilor. 


Adrian Mihălcioiu, vicepreședintele organizației, a precizat că toate organismele statului român sunt informate asupra dezastrului din flota națională. FPS, ministerele Tran¬sporturilor, Privatizării și Finanțelor au toate datele problemei, ba chiar sunt de acord să întreprindă câte ceva. Dar, când e vorba de fapte, nimeni nu mișcă un deget, nimeni nu ia vreo măsură. 
"Am avertizat că privatizarea și restructurarea flotei trebuie să înceapă cu salvarea navelor și a echipajelor. Nu se poate face privatizarea datoriilor" - a atenționat Mihălcioiu. El a adus la cunoștința ziariștilor faptul că Serviciul Român de Informații a înștiințat Președinția asupra dezastrului din flotă. La rândul lor, Federația Internațională a Transportatorilor, sindicatele navigatorilor din Chile, Bangladesh, Grecia și Coreea de Sud le-au scris președintelui Emil Constantinescu și Guvernului român, informându-i despre situația intolerabilă în care se află o categorie restrânsă de cetățeni ai țării noastre, navigatorii, obligați să trăiască fără hrană, fără apă și energie electrică la bordul navelor, neplătiți de luni și ani. 
Din datele oferite de SLN, rezultă că datoria totală față de navigatori depășește 6,5 milioane de dolari (4,3 milioane de dolari la Navrom; 1,7 milioane de dolari la Romline; 0,5 milioane de dolari la Petromin). 
Comitetul executiv al SLN îi solicită Guvernului Vasile să plaseze pe primul loc al priorităților problema fondurilor ce trebuie alocate, de urgență, pentru salvarea flotei. 


Vin banii pentru salarii! 
Din cadrul conferinței de presă n-au lipsit știrile bune. Astfel, marinarii care au lucrat pe navele "Maramureș", "Bumbești", "Petroșani" și "Rovinari" (retrase de Petromin din operarea firmei Vega) își vor primi, cu sprijinul asigurătorului Omniasig, restanțele (a căror sumă totală depășește 250.000 de dolari). Plățile se fac prin intermediul SLN, înainte de Paști. 
Și navigatorii de pe navele "Tismana" și "Tulcea" își vor primi, acum, salariile pe septembrie și octombrie 1997 (suma totală fiind de 55 milioane de lei), iar diurna (35.000 de dolari), după sărbători. (16 aprilie 1998) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6772 secunde