Reabilitarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Județean

Mult entuziasm! "Simțim mirosul de casă nouă"

Marţi, 10 Aprilie 2018, 20:48
536
Cel puțin 1.000 de copii născuți cu probleme medicale grave sau prematuri sunt tratați, anual, în Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Clinic Județean Constanța. Odată ajunși aici, micuții "se întorc în timp", în anul 1968, anul construirii spitalului, căci secția nu a mai fost renovată de atunci.

O mână de oameni inimoși de la Asociațiile "Dăruiește Aripi" și "Inima Copiilor" și-au propus, în urmă cu un an, să reconstruiască totul. Rezultatul va fi o secție mare, cu loc pentru copiii din Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași: încăperi separate, sterile, sigure și prietenoase, aparatură medicală de ultimă generație, tot ce trebuie pentru ca nou-născuții îngrijiți în secție să aibă o șansă în plus să fie salvați, să crească mari și sănătoși. Iar visul lor este aproape, foarte aproape de a se realiza. Șantierul avansează în fiecare zi, chiar dacă totul se face cu banii strânși din donații. Însă mai sunt multe de făcut.

"În sfârșit, este curat pe șantier. A fost turnată șapa și de aici încolo schimbările vor fi și mai vizibile. Parcă începem deja să simțim mirosul de casă nouă. Entuziasmul nostru crește cu fiecare zi. Parcă a venit și primăvara la noi, pe șantier. Lucrările au ajuns la momentul montării țevilor de scurgere și apă, praful și zgomotul sunt mult diminuate acum", explică Alina Pătrăhău (Vasea), președintele Asociației "Dăruiește Aripi".

Povestea lui "Da, Eu Pot!"

În paralel, organizația a demarat un alt proiect important, "Da, Eu Pot!", prima acțiune educativă din sfera responsabilității sociale, dedicată copiilor. Cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și cu ajutorul nemijlocit al profesorilor și învățătorilor din școli, reprezentanții asociației au împărțit deja peste 3.000 de cărticele care spun povestea lui "Da, Eu Pot", ce se regăsește în sufletul fiecărui copil care ia contact cu textul.

Este vorba despre două povești identice ale unor bune prietene din copilărie care aduc pe lume în același timp două mogâldețe de copii. Acțiunea se petrece, însă, în două orașe diferite. Mai întâi în București, unde există un spital dotat cu toate condițiile necesare atât din punctul de vedere al aparaturii, cât și din punctul de vedere al echipei medicale. Celălalt copil se naște în Constanța, unde numai norocul poate decide dacă va supraviețui sau nu. Aici, copiii sunt invitați să intre în poveste prin intermediul empatiei. Li se oferă o soluție, iar ei sunt solicitați să participe, alături de părinții lor, renunțând la beneficii minore care nu aduc bucurie în sufletele lor decât câteva clipe, în primele momente.

Echipamente medicale de ultimă generație

Noua secție, care va avea la final o suprafață utilă de 800 mp și 26 de locuri, a intrat în faza a doua de construcție, ce va include, printre altele, lucrări de compartimentare interioară, amplasare a instalațiilor electrice și de climatizare și realizarea structurii metalice exterioare, care va permite montarea centralei de tratare a aerului.

După finalizarea lucrărilor, secția va fi dotată cu echipamente medicale de ultimă generație, inclusiv o soluție de telemedicină ce va permite medicilor să monitorizeze copiii chiar și din afara spitalului și să transmită informații medicale vitale ori să organizeze video-conferințe cu medici specialiști din alte spitale din România și din străinătate.

Bugetul întregului proiect este estimat la 1,3 milioane de euro. Finanțarea va fi asigurată prin campania națională de strângere de fonduri organizată de asociațiile "Inima Copiilor" și "Dăruiește Aripi", iar Fundația Vodafone România va dubla suma strânsă din donații.

Și noi putem contribui!

Dacă doriți să contribuiți la modernizarea secției făcând o donație, o puteți face simplu și sigur. Orice sumă, mică sau mare, este de mare ajutor. Puteți dona online, direct pe site-ul nounascuticonstanta.ro, sau direct în contul Dăruiește Aripi, RO70BTRLRONCRT0207503901, pentru lei, ori RO20BTRLEURCRT0207503901, pentru euro, Banca Transilvania, sucursala Constanța.

Pagina a fost generata in 0.2201 secunde