Motivul pentru care cei care fac vaccinul anti-Covid trebuie să poarte în continuare masca sanitară

Duminică, 17 Ianuarie 2021
227
Masca sanitară va trebui purtată în continuare de persoanele care se vaccinează anti-Covid, pentru ca cei din jur să fie protejați contra virusului.


Medicul Adrian Streinu Cercel a explicat duminică, după ce i s-a administrat a doua doză de vaccin la Institutul Matei Balș, că masca sanitară trebuie să rămână obligatorie chiar și după vaccinare.


"Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos, e posibil să luăm virusul și să îl dăm celor care nu sunt imunizați.


Măsurile de precauție de până acum trebuie menținute și chiar întărite, pentru ca imunizarea prin vaccinare și măsurile de protecție să ducă la reducerea foarte rapidă a circulației virusului", a spus medicul.


Avertismentul privind necesitatea purtării măștii sanitare chiar și după vaccinare a fost transmis chiar înainte ca în lume să înceapă imunizarea contra virusului.


Dr. Colleen Kraft, medic la Emory University Hospital din Atlanta, a atras atenţia încă de la sfârșitul anului trecut că din moment ce vaccinul va trebui administrat în două doze, cei care îl vor face vor trebuie să continue să poarte mască.


„Trebuie să-i acordăm timp sistemului nostru imunitar să se dezvolte şi să lupte cu succes împotriva virusului, aşa că vaccinul nu e vreun «glonţ de argint» cu efect instantaneu, imediat cel îl iei”, a explicat Kraft.


De asemenea, în viitor, purtatul măştii ar putea deveni o normă socială obişnuită, în special în timpul sezonului rece şi al sezonului gripal.


Sursa digi24.ro


Pagina a fost generata in 0.3142 secunde