Moș Crăciun a ajuns și la copiii din centrele de plasament

7864
Moș Crăciun a ajuns și la copiii din centrele de plasament - 4b4a22431d0362c576202e7bac802916.jpg
Prin nămeți, ninsoare și viscol, Moș Crăciun a ajuns, în sfârșit, la copiii din centrele de plasament din județul Constanța. Pentru a-l întâmpina cum se cuvine, micuții au pregătit un spectacol de Cră-ciun, cu colinde și poezii de iarnă. La eveniment au participat și sponsorii care i-au dat o mână de ajutor Moșului anul acesta. Au petrecut împreună în spiritul sărbătorilor, iar la final au primit toți daru-rile așteptate cu multă nerăbdare.
Au urcat pe scenă aproximativ 100 de copii, iar în sală au fost spectatori alți 250 de copii, colegi de-ai lor din centrele de plasament. Vizibil emoționați, dar foarte mândri de ei, au recitat și au cântat pentru întregul public. La spectacol au participat și 15 copii cu dizabilități severe de la Centrele "Orizont" și "Sparta Rotterdam". "Programul artistic a fost pregătit în fiecare centru, împreună cu educatorii și persoanele specializate, cu ore lungi de muncă, dar cu multă bucurie", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Roxana Onea.
Cadourile oferite de Moș Crăciun au constat în pungi cu dulciuri, obiecte de îmbrăcăminte și jucării. "Fondurile au fost colectate cu prilejul galei organizate în data de 4 decembrie, intitulată «Un gest mic pentru un zâmbet mare». Atunci s-au strâns 10.000 de lei, sumă cu care au fost achiziționate diferite obiecte de aparatură electrocasnice pentru centrele din care provin copiii. Apoi, cu ajutorul sponsorilor, au fost realizate pachetele foarte consistente pe care le-a împărțit Moșul", a mai precizat Roxana Onea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4817 secunde