Modernizarea străzii Ștefan cel Mare a intrat în linie dreaptă

284
Modernizarea străzii Ștefan cel Mare a intrat în linie dreaptă - stefancelmare1-1636544357.jpg

Articole de la același autor

Primăria Constanţa anunţă că după finalizarea mai multor lucrări de reabilitare a rețelelor de utilitate publică din subteran, modernizarea străzii Ștefan cel Mare a intrat în linie dreaptă. Contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul municipalității a fost semnat la începutul verii, însă lucrările au fost începute efectiv abia în 21 octombrie, după parcurgerea tuturor procedurilor legale și predarea amplasamentului.

Astfel că, până în prezent au fost executate lucrări de organizare de șantier (la Poarta 1), a fost decopertat integral tronsonul cuprins între strada Ștefan Mihăileanu și strada I.G. Duca și au fost demarate lucrările de realizare a instalațiilor electrice pe același tronson.

De precizat că prin acest proiect al municipalității, realizat cu fonduri europene, se urmărește reabilitarea și extinderea zonei pietonale multifuncționale de pe strada Ștefan cel Mare (15.780,00 mp), precum și reabilitarea trotuarelor străzilor adiacente (30.066,40mp) și crearea de zone shared-space (3.029,00 mp).

De asemenea, va fi instalat mobilier urban, fântâni arteziene, vor fi amenajate spații verzi, trotuarele vor fi iluminate, vor exista piste de biciclete și treceri de pietoni, iar stațiile de transport public vor fi modernizate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4119 secunde