Ministrul Mediului ne dă vești proaste: "Plaja din Mamaia nu va fi complet reabilitată până la vară" / Galerie FOTO

260
3

Articole de la același autor

După vizita la șantierul din Mamaia, acolo unde compania Porr Bau efectuează lucrările de lărgire a plajei, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că plaja va redată turismului la începutul sezonului estival, dar în starea în care era și anul trecut.


Practic, la 1 mai, lucrările pe uscat vor fi gata și se va mai lucra doar în larg, dar înnisipările menite să lărgească cu adevărat plaja vor avea loc abia la toamnă, după încheierea sezonului estival.


"Firma nu s-a mișcat conform contractului încheiat și și-au asumat acest lucru. Lucrările sunt puțin întârziate. În acest sezon estival turiștii vor găsi aceeași plajă, iar plaja va fi înnisipată după sezonul estival 2015. Întârzierile nu țin de Ministerul Mediului, noi vrem să le vedem terminate", a declarat Grațiela Gavrilescu.



Comentează știrea

bogdan
20 martie 2015
stati linistiti

Nici nu ne asteptam sa fie gata la vara. Peste vreo 5 ani da

Luci
20 martie 2015
...

Si penalizări nu se aplica pentru nerespectarea contractului?

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Octombrie 2014
Stire din Social : Plaja din Mamaia, în pericol!
Vineri, 13 Februarie 2015
Stire din Eveniment : Proiectil găsit pe plaja din 23 August
Pagina a fost generata in 0.6318 secunde