Ministrul Finanțelor: "Banii pentru creșterea pensiilor sunt în buget". Să-l credem?

371
Ministrul Finanțelor:

Articole recomandate

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat luni că banii necesari pentru creșterea pensiilor cu 40% sunt incluși în bugetul pe anul acesta, ''legislația este respectată'', iar o modificare a actului normativ ar fi posibilă numai dacă ar exista riscul ca România să intre în recesiune. "Să presupunem că există riscul ca România să intre în recesiune. Nu vă interesează că ar da faliment zeci de mii de firme și că ar intra oamenii în șomaj? Dacă România intră într-o criză economică, avem mai multe probleme: o să avem șomaj, o să avem bani mai puțini la venit. Banii sunt în buget, legislația este respectată", a precizat Cîțu, la Palatul Parlamentului, întrebat pe această temă.

Cât despre declarația guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a spus că majorarea pensiilor s-ar putea face cu 4% și nu cu 40%, Florin Cîțu a menționat că "deocamdată" banii pentru majorarea pensiilor cu 40% sunt prevăzuți în bugetul pe anul acesta.

"Domnul guvernator este un economist foarte bun și domnia sa se uită, din punctul de vedere al presiunilor pe buget, nu numai pe termen scurt, dar și pe termen mediu și lung. Domnia sa înțelege foarte bine ce înseamnă această presiune, această lipsă a surselor de finanțare în legea pensiilor - 24 de miliarde în 2020. Deocamdată, legea spune foarte clar - banii sunt acolo pentru pensii. Domnia sa a explicat un scenariu, nu poți să fii de acord cu un scenariu", a subliniat Cîțu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3631 secunde