Micii creatori își dau întâlnire în decembrie, la Muzeul de Artă Populară din Constanța
Articole de la același autor
VAL DE INTERNĂRI LA CONSTANȚA, DIN CAUZA HEPATITEI A. Ce ne recomandă cadrele medicale
11 Octombrie 2019
Bursa Locurilor de Muncă, o dezamăgire! "Mulți angajați te lasă când ți-e lumea mai dragă"
19 Octombrie 2019
Pericolul din curtea Școlii nr. 29 "Mihai Viteazul". "Îmi este teamă pentru copii"
03 Octombrie 2019
Începând cu 2 decembrie, instituția de cultură reia atelierele tematice de educație muzeală, dedicate sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.
Folosind materiale diverse(carton, foarfecă, lipici, fire colorate) și multă imaginație, preșcolarii și elevii sunt invitați să facă o călătorie simbolică în lumea satului tradițional, pentru a descoperi tradiții și obiceiuri de mult timp uitate, cum ar fi jocurile cu măști de Anul Nou.
Sub îndrumarea specialiștilor, micii creatori vor deprinde arta confecționării ornamentelor pentru bradul de Crăciun, dar și măști inspirate de măștile tradiționale autentice, aflate în colecțiile instituției de cultură.
Atelierele, pe bază de programări realizate din timp, se vor organiza pe grupe de vârstă.
Prețul unui bilet pentru participarea la atelier este de 2,5 lei/ copil. Această taxă nu include și turul ghidat al muzeului, care costă 2,5 lei, pentru copii. Adulții însoțitori vor plăti pe un bilet 5 lei.
Programări și informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0241 61 61 33.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Marţi, 26 Noiembrie 2019