Măşti neconforme puse pe piaţă
Articole de la același autor
Câtă nepăsare! Bolnavii de diabet din Constanţa, lăsaţi fără tratament!
17 Noiembrie 2020
Covid-19 nu ne lasă timp să ne luăm la revedere de la persoanele dragi
04 Noiembrie 2020
Până când vă puteţi lua concediul de odihnă pentru 2020
15 Noiembrie 2020
Veste bună pentru friguroşi! RADET dă drumul la căldura!
30 Octombrie 2020
Pachete educaţionale pentru elevii şi profesorii din Hârşova
06 Noiembrie 2020
E oficial ! Medicii de familie pot elibera concedii medicale pentru Covid-19
23 Septembrie 2020
România a emis patru alerte pentru punerea pe piaţă a unor măşti neconforme, provenite din China, care poartă marcajul CE, a anunţat vineri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Potrivit alertelor ANPC măştile au marcajul CE, dar nu sunt certificate ca echipament de protecţie de către un organism relevant astfel că este posibil să nu îndeplinească cerinţele de sănătate şi siguranţă. ANPC îi avertizează pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”. Recent, autoritatea a anunţat că a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, pentru remedierea deficienţelor, iar 90.000 de măşti au fost retrase de la comercializare definitiv.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020
Vineri, 20 Noiembrie 2020