Mămicile au ajuns la disperare: "Avem nevoie de un spital de copii în Constanța!"

1167
2

Articole de la același autor

Sătule să fie nevoite să-și ducă în toiul nopții copiii bolnavi la spitale private sau să stea cu orele la urgență, mămicile din Constanța s-au hotărât să se ocupe personal de construirea unui spital pentru copii. Sunt conștiente că nu vor putea să izbândească singure, dar determinate să convingă autoritățile locale să li se alăture și decise să contribuie cu bani pentru a-l vedea gata.


Mobilizarea s-a dat pe un grup de pe un site de socializare, iar inițiatoarea susține că nu este imposibil. 


"Ceea ce am face acum, ar avea ecou în eternitate. Spitalul mamelor și al cadrelor sanitare constănțene. Avem nevoie de un spital de copii în Constanța. Și toate mamele din acest județ, împreună cu toate cadrele medicale din pediatrie, ar putea să-l ridice. Doar să ne unim. Și să vrem!", susține mămica.


Propunerea a fost întâmpinată cu speranță de multe alte mămici. 


"Chiar aveam nevoie de un spital pentru copiii noștri, de biserici ne-am cam săturat cum răsar una după alta!", scrie una dintre ele. Însă au fost și păreri care au spus că nu este treaba mămicilor să strângă bani de un spital, ci a autorităților locale, criticându-le dur lipsa de implicare. 


"Nu sunt împotriva acestei inițiative. Chiar mi se pare o idee bună, doar că încet-încet o să începem să ne construim și școli pentru următoarele generații. Cei din conducere își bagă banii în buzunare și tot noi cei ce trăim din minimul pe economie trebuie să facem ceva și pentru țară, când ar putea face ei. Așa îi învățăm prost și lasă totul pe umerii celor de rând... Să nu mă înțelegeți greșit, doar că aceste lucruri ar trebui făcute de stat...", susține unul dintre părinți.


"Schimbarea începe cu noi!"


Fără să se descurajeze, inițiatoarea consideră că e momentul pentru o schimbare: "Aici gândim altfel. Dacă ei nu fac nimic și nu vor face nimic, noi stăm și ne tratăm copiii în condițiile actuale. Până când? Schimbarea începe cu noi. Părerea mea". 


O altă mămică susține că proiectul, deși unul bun, este sortit eșecului: "Înmulțește populația Constanței cu doi euro și vei vedea că e poezie. 310.471 de persoane, în care intră și copiii, și bătrânii, înmulțit cu doi euro. E prea puțin. Presupunem că se construiește, dar cu ce se dotează?".


Însă sunt și voci care nu le lasă să se descurajeze: "Există un început pentru orice. Doar să vrem. Că de comentat și stat cu mâinile în sân... e cel mai ușor. Trebuie să vrem. Trebuie să vrem și să reușim".


Deocamdată, mămicile se organizează. Cel mai probabil, în perioada următoare, vor pune la dispoziție un cont unde se vor putea face donații pentru viitorul spital. 


Discuții multe, planuri deloc…


Între timp, toate autoritățile din oraș și din județ anunță, cel puțin o dată pe an, că vor să construiască ba un spital de pediatrie, ba unul municipal, ba unul regional. În realitate, până la această oră, nu există nimic concret. Și probabil că va mai trece mult timp până se va face cu adevărat ceva.
În 2016, erau discuții pentru ridicarea unui spital pentru copii chiar în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Acolo ar fi trebuit să fie internate femei gravide și copii cu vârsta de până la 16 ani. De atunci nu s-a mai auzit nimic de proiect. 
"Ca să discutăm de o normalitate în orașul nostru, este nevoie nu numai de un spital materno-infantil, ci și de un spital municipal, care să fie imaginea în oglindă a acestuia și abia după aceea să începem să discutăm de un spital universitar, spitale de monospecialitate", declara, la rândul său, managerul Spitalului de Urgență, dr. Cătălin Grasa.


Sunt necesare mai multe spitale


Directorul de atunci al Direcției Județene de Sănătate Publică din Constanța, Cristina Schipor, susținea, la rândul său, necesitatea mai multor spitale. 


"În județul Constanța, sunt necesare mai multe spitale de specialitate, cum ar fi unul de pediatrie, de oncologie, cardiologie etc. Aici trebuie luate în calcul mai multe aspecte. În primul rând, Constanța preia și pacienții județelor limitrofe, ca să nu mai amintim că, în sezonul estival, se dublează efectivul de populație. Oricum, autoritățile locale trebuie să aibă inițiativa unui astfel de proiect", anunța șeful DSP Constanța.


Așteptăm cu interes ziua în care autoritățile locale, în mod special Consiliul Județean Constanța, cel care are în administrare unitățile sanitare din județ, va lua problema în mâini, așa cum au făcut mămicile, va face un plan concret de acțiune, va prezenta schițe și va anunța termene pentru viitorul spital de copii din Constanța.


Comentează știrea

ct
20 martie 2018
desigur...

bugetarii papa banii publici pe salarii imense raportat la munca prestata, iar prostii sa faca din banii proprii ceea ce trebuie sa faca statul.... sa taie din salariile halatelor albe, din pensiile speciale, sa dispara cluburile de pensionari,sa taie din numarul imens de bugetari din birouri , sa reduca hotia din din sanatate .... si vor fi bani si pt spital de copii si pt cel regional !

Sindbad
21 martie 2018
La pomana Ciumei roșii

Ce spital de copii? Băga-ți banii mai bine în ghetoul HC...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5551 secunde