Mamaia, stațiune turistică sau cartier de blocuri? „Cineva trebuie să facă ordine!”

3503

Articole de la același autor

Mamaia s-a dezvoltat enorm în ultimii ani. S-a transformat din staţiune în cartier al Constanţei, cu mai multe blocuri decât hoteluri. Unele apartamente sunt locuite tot timpul anului, altele doar în timpul sezonului estival. Deşi numărul turiştilor a crescut semnificativ, nu toţi operatorii din turism văd cu ochi buni această dezvoltare, hotelierii considerând că încurajează încasările la negru şi că, dacă se iau măsuri la timp, mai există o şansă ca latura staţiunii dinspre mare să mai fie salvată.

Autorităţile locale din Constanţa intenţionează să stabilească un nou regulament de organizare a activităţilor agenţilor economici în staţiunea Mamaia. Documentul este încă în lucru, iar operatorii din turism abia aşteaptă să îl vadă şi să îl dezbată. „Mai mult decât orice, trebuie reglementată activitatea în Mamaia. Şi nu doar în alimentaţie publică, ci şi în ce priveşte cazarea. Sunt mii de apartamente care se închiriază la negru, sunt venituri care nu sunt impozitate şi pe care nu le controlează nimeni. Iar hotelierii sunt verificaţi permanent, de la toate instituţiile. Plătim taxe, impozite, facem investiţii. Dar este dificil să fie competitiv cu cei care închiriază apartamente”, ne-a declarat Radu S., proprietarul unui hotel nou din Mamaia.

Din păcate, multe lucruri nu mai pot fi îndreptate. Totuşi, hotelierii consideră că o parte a staţiunii mai poate fi salvată. „Sunt de acord cu optica autorităţilor locale că Mamaia trebuie, totuşi, redată circuitului turistic. Trebuie să avem spaţii verzi, căci în ultima perioadă au cam dispărut. S-a construit şi pe ultimul petic de iarbă verde. Cineva trebuie să facă ordine la Constanţa. Partea spre mare încă poate fi salvată şi aleile pietonale. S-a mai construit pe ici pe acolo, dar nu cum s-a construit pe partea cu lacul. Noi încă sperăm. Cineva trebuie să ia o decizie. Noi suntem cei care facem eforturi să aducem turişti, facem eforturi să le oferim servicii de calitate”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Nicolae Bucovală, preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia – Constanţa.


„Apartamentele de vacanţă au îmbogăţit staţiunea”

Sunt însă voci care susţin însă că dezvoltarea imobiliară a dus, de fapt, la dublarea capacităţii de cazare în staţiune, ceea ce a fost şi este un beneficiu pentru turism. „În Mamaia avem mii de apartamente de vacanţă, mai ales pe partea lacului. La fel se întâmplă şi în Miami, unde sunt mai multe blocuri decât hoteluri. Dar este vorba despre apartamente de vacanţă. Ele au venit, de fapt, să mărească toată capacitatea de cazare a staţiunii Mamaia, care era una mult mai mică cu câţiva ani în urmă şi cu o moştenire foarte grea, cu hoteluri de două şi trei stele. Nu mai poţi vorbi în 2021 de ceea ce aveai în 1970, când Mamaia a fost construită. Deci ele reprezintă, în acest moment, o dublare a capacităţii de cazare. Turiştii se pot orienta fie către apartament de vacanţă în care să aibă mai mult confort, să poată să vină cu copilul, cu bona, cu familia, cu socrii, cu copii mari şi mici, să aibă o economie mai mare de spaţiu şi de intimitate, mai ales acum în situaţia pandemică s-a dovedit o alegere clar preferată faţă de hotelurile cu capacităţi mari de cazare. Din punctul meu de vedere, aceste apartamente de vacanţă au îmbogăţit, de fapt, staţiunea Mamaia. În plus, apartamentele acestea de vacanţă arată la standarde mult mai ridicate decât hotelurile de două şi de trei stele, sincer vorbind, şi oferă facilităţi mai bune şi moderne pentru turişti şi asta a ridicat, de fapt, staţiunea. Singurii puţin afectaţi, este adevărat, sunt hotelierii, turiştii câştigă însă. Or, staţiunea trebuie să ofere servicii pentru toate categoriile de turişti”, este de părere preşedintele onorific al Asociaţiei RESTO Mamaia, Corina Martin.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6583 secunde