Mall-ul de pe strada Traian va fi finalizat. S-au reluat lucrările la World Trade Center
Articole de la același autor
La mai bine de opt ani de când au început lucrările la centrul comercial de pe valea portului, pe strada Traian, locul este încă o groapă periculoasă. Chiar dacă reprezentanții investitorilor spun că zona a fost stabilizată și să nu mai există riscul ca strada să o ia la vale, punerea în siguranță va fi completă abia atunci când va fi gata toată construcția.
După o pauză de mai bine de un an de zile, s-au reluat lucrările la viitorul World Trade Center. O mână de muncitori au fost aduși pe șantier. În prezent, se pare că se lucrează deja la al doilea corp de clădire. În 2013, după o stagnare de șase ani de zile, timp în care malul s-a surpat și strada a fost în pericol să se prăbușească, constructorii au anunțat că au reușit repunerea zonei în siguranță. Apoi, le-a mai trebuit aproape doi ani ca să găsească resursele necesare să lucreze și la complex.
"Am terminat lucrările de intervenție de urgență la World Trade Center Constanța. Acestea au constat în ranforsarea străzii pe porțiunea în care excavarea era cea mai descoperită, pentru asigurarea securității și siguranței străzii. În total, au fost introduși 144 de piloți de fundație, cu diametrul de 1,5 metri și la o adâncime de doi metri. Au fost folosiți peste 83.000 de metri cubi de beton, peste 1.300 de tone de armătură și 390 de tone de structuri metalice. De asemenea, au fost făcute foraje de drenaj în peretele străzii Traian, pentru a se prelua apa freatică", a declarat Nicolae Boiangiu, reprezen-tantul investitorilor.
Milioane de euro numai în stabilizarea malului
Potrivit acestuia, valoarea totală a lucrărilor efectuate în zonă până în prezent se ridică la peste 40 de milioane de euro, din care 11 milioane au fost cheltuiți în intervențiile de urgență din ultimele luni.
"Prima etapă a intervenției a fost finalizarea piloților, pe care, în prezent, se poate așeza orice construcție ca înălțime. Cea de-a doua etapă a fost aceea de a pune în siguranță blocurile vecine, mai ales la solicitare seismică. Acum nu mai sunt probleme. Sunt montate chiar și niște tuburi care ne indică înclinația și aceasta este extrem de mică. Practic, din punct de vedere al stabilității generale, lucru de care ne era frică în momentul în care s-au demarat lucrările, blocurile sunt în siguranță. De asemenea, structura metalică de deasupra celor trei niveluri de beton susține malul, dar poate fi demontată și înglobată într-o viitoare construcție", a explicat și Anton Chirică, profesor la Universitatea Tehnică de Construcții din București.
Hotel, birouri și mall
Proiectul prevede construirea unui hotel de patru stele, cu 200 de camere, un mall de 36.000 de metri pătrați, două clădiri de birouri de 14.000 de metri pătrați, o zonă de divertisment de 2.500 de metri pătrați, un institut de artă contemporană și o parcare subterană de 1.500 de locuri. WTC Constanța va avea o suprafață totală de 130.000 mp, iar accesul va fi asigurat pe strada Traian și B-dul 1 Mai.
Comentează știrea
Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
Apoi,a avut loc o explozie uriasa.BAANG...! (Big Bang-ul) .Din NIMICUL absolut s-a nascut primul WORLD TRADE CENTER (WTC Constanta).In prima milionime de secunda de la Marea Explozie a aparut primul MALL.De atunci,Mall-urile sunt intr-o continua expansiune in Univers.Dupa miliarde de ani de la Big Bang,a aparut PRIMUL OM in Constanta.Primul Om avea deja un CENTRU DE AFACERI,avea un MALL si nu stia ce sa faca cu ele.Pentru ca nu stia ce sa faca cu ele,Primul Om a hotarat sa le puna "DE INCHIRIAT".Asa a ajuns strada "Stefan cel Mare DE INCHIRIAT".In ultimii 25 de ani,populatia judetului Constanta a scazut cu 119.000 de locuitori,si populatia orasului cu 68.000.Nu au murit,au plecat in pribegie prin lume.La nivelul tarii asistam la cel mai mare exod de populatie din istoria Europei.Aproape 5 milioane de romani au parasit tara.Daca intr-o buna zi un procuror va stabili ca acest exod poate fi incadrat la genocid,ma tem ca vinovatii ramasi in viata vor fi trimisi in cazarma la Targoviste(stim noi de ce).Cand populatia isi paraseste tara pentru ca nu are din ce supravietui,in orasul nebunilor se ridica un mall de 3.6 hectare,se construiesc birouri cu o suprafata de 1.4 hectare,se ridica o cladire inutila,un NIMIC ABSOLUT cu o suprafata totala de 13 hectare(numar cu ghinion).Zilele trecute o scolarita a cazut in haznaua scolii.S-a rupt podeaua. In urma cu 5 ani gardul cimitirului omoara un om.A stranutat cineva si.....Baaang...Bang..Bang...! Cade gardul cimitirului. A fost al doilea Big Bang de la Facerea Lumii incoace.Cand gardul a facut "Bang..bang !" s-a speriat pana si Mazare.Pe bulevardul Ferdinand,in apropierea blocului turn si nu departe de WTC Constanta,un stalp abia se mai tine in picioare.Se tine in armaturi,betonul a disparut. O pereche de randunici si-a facut cuib in gaurile stalpului.Cine crede ca perechea de pasarele este la "prima casa" se inseala amarnic.Randunicile sunt la al 25-lea cuib.Nimeni nu vede.Primarul isi pune pene la palarie,primaria stie sa numere mortii. Cand acest stalp va pica peste o masina ,pe o mamica,un batran,pe tine draga cititorule,sa stii ca ala va fi al treilea si ultimul "Big Bang".Dupa el va veni INTUNERICUL....HAOSUL. Beep...si ultima Flama ! Bine ca avem un centru de afaceri.
Poate finalizarea pilonilor, nu a piloților, stimabila. Cu așa exprimare, concurați cu succes cu redactorii publicaților tabloide! Rusinica!
Oferta de munca pentru persoane serioase, care vor sa castige bani, 300 dolari pe luna, muncind cateva ore pe zi, pe calculator. Cei interesati vor trimite textul INFO la email [email protected]
Ca sa nu te mai dai rotund si sa fie pe intelesul tau: pilotii sunt aia care nu se vad, iar pilonii sunt, ai ghicit ca esti baiat destept, aia care se vad. Cum sa fii asa idiot, sa ai net, sa nu cauti sa vezi daca esti idiot, si totusi sa te faci de cacat. Retard.
nici nu conteaza pe cine a gasit mazare,sa-si ingroape banii in "gaura",important e ca exista speranta umplerii ei si asigurarea zonei
Oferta locuri de munca in toate localitatile! Veti descoperi ca tot mai multi oameni lucreaza cu noi, pentru ca le-am pus la dispozitie imediat dovada platii si contract legal! A inceput deja trimiterea castigurilor! Aceasta oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Munciti lejer, 3 ore pe zi, ca operator online, cu castiguri de 300 dolari lunar! Detalii va expediem dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
PILÓT, piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere.
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...