Majoritatea statelor UE nu vor să suporte costul testelor PCR pentru certificatul verde digital
Articole recomandate
Atenție, șoferi! Trafic închis pe A2 pentru lucrări de reparații
18 Aprilie 2024
Furtuni cu grindină și vânt puternic în Dobrogea. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT
17 Aprilie 2024
Sălile de jocuri de noroc vor fi închise în toate localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Lege promulgată
17 Aprilie 2024
Elevi ai liceului „Mihai Eminescu”, în vizită la SPIT Constanța
17 Aprilie 2024
Circa 20 de state membre ale UE resping propunerea Parlamentului European (PE) ca ele să suporte costurile testelor PCR pentru COVID-19 efectuate de posesorii viitorului ''certificat verde digital'' pe care blocul comunitar doreşte să-l creeze pentru a facilita călătoriile fără restricţii între ţările UE în timp de pandemie, relatează sâmbătă agenţia spaniolă EFE, menţionând că Spania este una dintre ţările care nu agreează propunerea PE, relatează Agerpres.
Conform unor surse citate de această agenţie, respectivele ţări afirmă că nu dispun de capacitatea tehnică, logistică şi economică pentru a-şi asuma plata testelor PCR. Ele văd posibil acest lucru mai târziu, când vaccinarea va fi avansat substanţial şi numărul testelor PCR va fi mult mai redus, dar nu acum.
Implementarea ''certificatului verde digital'', dorită de Comisia Europeană pentru luna iunie, astfel încât să fie înlesnite călătoriile în sezonul estival, a fost unul dintre subiectele discutate de liderii statelor UE la summitul european informal pe teme sociale desfăşurat vineri şi sâmbătă la Porto.
Posesorii documentului (în format fizic sau digital) propus vor putea să dovedească cu acesta că au fost vaccinaţi anti-COVID-19, că au fost testaţi negativ în urma unei probe PCR recente sau că sunt imunizaţi în urma unei infectări de care s-au vindecat, evitând astfel restricţiile (carantină, testare) în ţara de destinaţie.
Dar încă nu s-au finalizat discuţiile asupra costurilor, datelor, chestiunilor privind respectarea dreptului la viaţă privată, precum şi asupra aspectelor tehnice şi medicale, printre altele. Există de asemenea opinii conform cărora redeschiderea turismului intracomunitar este prematură în condiţiile unei rate încă reduse a vaccinării populaţiei europene.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021