Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric

Duminică, 25 Aprilie 2021, 17:38
275
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Totuşi, săptămâna aceasta, se vor realiza mai multe întreruperi pentru efectuarea de lucrări temporare de întreţinere a reţelei. Luni, 26 aprilie, în municipiul Constanţa, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Albăstrelelor, blocurile C2, F şi F1, de pe strada Stânjeneilor, blocurile C1 şi C3, strada Ştefan cel Mare, strada Cuza Vodă, bulevardul Ferdinand – blocul R4, strada Buciumului, strada Gheorghe Popa, strada Vasile Cârlova, strada peneş Curcanul, strada Sirenei şi strada Costache Stamate.

În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în localitatea Cumpăna, pe străzile Osman Gafar, Transformatorului, Preot Alexandru Dumitrescu, Crinului, Berzei şi Salcâmului, iar, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra în oraşul Năvodari, pe străzile M2, M16, M17 şi M19, în localitatea Lumina, pe străzile Mare, Sirenei, Sabinelor, Lalelelor şi Cucului, precum şi în localitatea Istria, pe străzile Constanţei, Stadionului, Fermierului, Cişmelei, Cetăţii, Îngustă, Caisului, recoltei, Gospodăriilor, Luceafărului, Sabinelor, Stânelor şi Primăriei. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2782 secunde