Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric

Miercuri, 04 Noiembrie 2020
313
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiţii.

Astăzi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții în condiţii normale. În municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 13.30, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Nicolae Iorga – Liceul Teoretic „George Emil Palade”, strada Badea Cârţan – blocurile BC9, TL5, K3, K7, K8, K9, K11, K16 şi aleea Lotca. De asemenea, între orele 8.00 şi 16.00, sunt anunţate întreruperi pe aleea Universităţii – Baza nautică Ceronav şi RAJA SA – Complex înmagazinare şi pompare Constanţa Nord.

În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, se lucrează în municipiul Medgidia, pe străzile Plopilor, Ardealului, Bucovinei, Moldovei, Vasile Popa, iar, între orele 9.00 şi 17.00, în localitatea Lumina, pe străzile Morii, Năvodari, Pescăruş şi Murelor, în localitatea Dorobanţu, pe străzile Abatorului, Lalelelor, Murelor, General Dumitrescu, şi în localitatea Rasova, pe străzile Bucureştii Noi, Viilor, George Coşbuc. 




Articole pe aceeasi tema

Duminică, 11 Octombrie 2020
Stire din Social : Atenţie, se opreşte curentul electric!
Miercuri, 14 Octombrie 2020
Stire din Social : Centrul Constanţei, fără curent electric
Pagina a fost generata in 0.246 secunde