Mai bine de jumătate din cadrele medicale admit că nu fac față sarcinilor de serviciu

Sistemul sanitar este subfinanțat, nu sunt suficiente medicamente pentru tratarea bolnavilor, iar tot mai mulți angajați pleacă în mediul privat sau în străinătate. Din aceste motive, 56% dintre cadrele medicale susțin că nu mai fac față îndatoririlor de serviciu.

Românii nu mai au încredere în sistemul sanitar național. Nu mai discută despre cât de buni sunt medicii noștri, căci știu deja că cei mai mulți specialiști de valoare au luat drumul străinătății sau și-au aranjat hârtiile pentru a pleca în curând. Iar cei care au rămas, nu au cu ce să-i îngrijească, în spitale neavând, în multe cazuri, nici algocalmin sau aspirină, darămite substanțe de ultimă generație.
Aceeași stare de nemulțumire domnește și în rândul cadrelor medicale, după cum a reliefat studiul realizat de Federația "Solidaritatea Sanitară", în perioada decembrie 2009 - august 2010. Respondenți au fost 250 de cadre medicale din Brăila, Galați, Tulcea, Buzău, Vrancea și Constanța.
Principalele nemulțumiri ale cadrelor medicale sunt lipsa de personal, condițiile de muncă și pro-gramul, relațiile cu bolnavii și rudele lor.
Tot mai mulți angajați părăsesc sistemul sanitar, iar cei care au de suferit sunt colegii rămași. Pentru ei, acest fapt înseamnă prelungirea programului de lucru, mai multe sarcini, mai mult stres. Iată câteva dintre răspunsurile redate în studiul realizat de sindicaliști: "Știți ce se întâmplă, este o lipsă foarte mare de personal, noi la maternitate lucrăm în jumătate de organigramă, trebuie să fii un super om ca să poți avea grijă și de gravide, și de cele operate, să bagi și date în calculator. Iar dacă se întâmplă ceva nu te crede nimeni!" - afirma o asistentă în urmă cu câteva luni, presimțind parcă tragedia de la Maternitatea Giulești, de săptămâna trecută. "Într-o secție de chirurgie trebuie să răspunzi de 10 pacienți, ca asistentă. Dar noi avem 30 sau 50 noaptea", afirma o altă angajată. "Mai nou se scot paturile din saloane ca să fie un număr mai mic de asistenți. Scot paturile ca să pară mai puține, dar bolnavii stau doi în pat, dar e legal, că iese numărul de paturi", este un alt răspuns. Sau: "Când eram pe Cardiologie era foarte greu. O singură asistentă, fără infirmieră, trebuia să te împarți la trei saloane. Aveam tratament din trei în trei ore. Când știam că am tura de noapte, mi se ridica pulsul la 120 când intram pe poarta spitalului".
În aceste condiții, 56% dintre respondenți au recunoscut că nu mai pot face față volumului de muncă și nu reușesc să-și îndeplinească sarci-nile de serviciu, așa cum ar trebui.

Nemulțumiri, cu carul…
Relațiile cu bolnavii și rudele lor sunt în permanență tensionate. "Au impresia că noi avem seringi ascunse, dar nu vrem să le dăm și de aceea îi trimitem la farmacie", declara un cadru medical. Potrivit studiului, faptul că sunt nevoiți să trimită pacienții sau însoțitorii să cumpere materialele sanitare și medicamentele constituie o sursă de stres și pentru salariați. "În momentul în care vine un pacient și nici nu l-ai dus bine în salon și îl întrebi dacă a venit cineva cu el, pentru a-i da listuța să meargă la farmacie să cumpere ce îi trebuie, este degradant. Atât pentru noi, cât și pentru pacienți!", se arată în studiu. "Nu avem materiale, nu avem nimic, nici mănuși, fire de sutură sau echipamente de protecție", afirma o altă persoană intervievată.
Cele mai multe scandaluri cu pacienții au loc la Urgență. "Sunt pacienți veniți în stare de ebrietate care amenință. Sincer, fiecare dintre noi am mai primit un pumn din când în când sau am făcut o vânătaie", a afirmat un respondent. Un alt angajat arată: "Nu sunt mulțumiți de serviciile noastre și devin agresivi. Ne reproșează că plătesc asigurare și pentru noi, că luăm banii de la ei și nu sunt mulțumiți de servicii".
Motive de mulțumire sunt puține: salariile sunt prea mici, condițiile improprii (nici măcar halatele nu sunt asigurate de spitale!), singura bucurie mai este câte un "mulțumesc" de la pacienți. "Am avut un pacient care s-a întors după doi ani, cu un buchet de flori și mi-a spus: «Trăiesc». Pentru mine a fost o chestie, aș mai trăi zece ani pentru așa ceva. Asta este satisfacția noastră, singura cred" - se menționează în studiu.