MAI a anunțat noi reguli pentru cererile privind stabilirea reședinței
Articole recomandate
Furtuni cu grindină și vânt puternic în Dobrogea. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT
17 Aprilie 2024
Sălile de jocuri de noroc vor fi închise în toate localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Lege promulgată
17 Aprilie 2024
Elevi ai liceului „Mihai Eminescu”, în vizită la SPIT Constanța
17 Aprilie 2024
Atenție, șoferi! Trafic închis pe A2 pentru lucrări de reparații
17 Aprilie 2024
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunțat noi reguli pentru cererile privind stabilirea reședinței, care au intrat în vigoare începând cu luna septembrie, potrivit Agerpres.
"Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reședinței. Acestea au fost transmise și către Serviciile de Evidență a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. În toate situațiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reședinței, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Declarația va fi consemnată pe cerere, în fața funcționarului de evidență a persoanelor", a spus Dajbog într-o declarație de presă la sediul MAI.
Ea a precizat că, la primirea cererilor pentru stabilirea reședinței, la nivelul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor, se vor efectua următoarele activități; se va verifica în baza de date numărul mențiunilor de reședință valabil înscrise la adresa respectivă, iar dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puțin două mențiuni de reședință valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliției naționale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanții locuiesc efectiv la adresa declarată.
"În situația în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse. Aceste verificări vor fi dispuse și în situația în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeași adresă/adrese distincte", a mai spus Dajbog.
Ea a menționat că se vor avea în vedere și cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeași adresă, iar prin "număr mare de solicitări' se înțelege un număr care depășește media zilnică, săptămânală sau lunară.
Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condițiilor necesare pentru acordarea vizelor de reședință pentru cetățenii cu drept de vot și verificarea legalității acestora, în cazul constatării unei evoluții semnificative a numărului de persoane care își stabilesc reședința într-o anumită circumscripție electorală.
"Aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru buna desfășurare a alegerilor locale din 27 septembrie. Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile pentru desfășurarea unui proces electoral corect, legal și echidistant față de toți competitorii politici", a afirmat Dajbog.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020
Luni, 07 Septembrie 2020